Casa lui Dinu Patriciu a fost scoasă la licitație

Casa lui Dinu Patriciu, din Siliştea Snagovului, a fost scoasă la licitaţie cu o zi înainte ca omul de afaceri să moară. Executarea silită a început acum doi ani, când o bancă din România a început procedurile de recuperare a unei datorii de la soţii Patriciu. Licitaţia urmează să fie organizată peste o lună, pe 23 septembrie. 

Banca ar urma să recupereze nu mai puţin de 14 milioane de lei. Între timp, familia lui Dinu Patriciu a anunţat că trupul acestuia va fi adus în ţară, săptămâna aceasta. Omul de afaceri a murit marţi, într-un spital din Londra.

Executarea silită a început în urmă cu doi ani, când o bancă din România a început procedurile de recuperare a unei datorii de la soţii Patriciu.

Banca a câştigat mai multe procese, iar acum câteva zile s-a stabilit şi preţul de pornire pentru licitaţie – 14 milioane de lei.

Terenul deţinut de familia Patriciu are aproape 14 mii de metri pătraţi. Pe el este construită o vilă, mai multe anexe şi o piscină.

Licitaţia urmează să fie organizată peste o lună, pe 23 septembrie. Cei interesaţi trebuie să se înscrie cu cel puţin o zi înainte de data stabilită. 

Între timp, familia a anunţat că în această săptămână trupul lui Dinu Patriciu va fi adus în ţară. Fostul miliardar ar putea să nu aibă parte însă de o slujbă religioasă. Asta după ce în presă au apărut zvonuri că trupul lui Patriciu ar fi fost deja incinerat. Religia ortodoxă interzice categoric această practică.

Dinu Patriciu a murit marţi la Spitalul Royal Free din Londra, răpus de cancer. A fost prezent patru ani consecutiv în topul Forbes al celor mai bogaţi oameni din lume. A avut afaceri în domeniile petrolier, bancar, imobiliar şi media. Omul de afaceri deţinea active imobiliare în Germania, Suedia şi Polonia, evaluate la circa 1,1 miliarde de euro în mijlocul crizei.

Sursa:B1.ro

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: