Bugetul de peste 319 milioane de lei alocat regiunii Nord-Est, în cadrul programului „Casa Verde Fotovoltaice”, s-a epuizat, a transmis Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), într-un comunicat.
„Astăzi, 1 octombrie 2024, ora 10:00, a demarat sesiunea de înscriere a persoanelor fizice în cadrul Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională – Casa Verde Fotovoltaice, pentru Regiunea Nord-Est. Bugetul de 319.380.000 lei alocat acestei regiuni a fost rezervat integral prin înscrierea unui număr de 10.646 de persoane fizice”, notează instituţia.
Înscrierile persoanelor fizice vor continua miercuri, 2 octombrie, cu regiunea Sud-Est (judeţele: Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi Tulcea), pentru care există o alocare financiară de 242,73 milioane de lei, scrie Agerpres.
Perioada de înscriere începe la ora 10:00 şi se termină la ora 23:59 pentru fiecare regiune, în limita bugetului alocat.
Finanţarea se acordă în cuantum de maximum 30.000 lei pentru achiziţionarea şi montarea unui sistem de panouri fotovoltaice şi a unei instalaţii de stocare a energiei electrice produse din surse regenerabile, cu condiţia suportării unei contribuţii proprii a beneficiarului de 3.000 lei.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News