Un proiect de act normativ prevede scutirea temporară de la plata impozitului pe venit pentru câștigurile uriașe ce pot fi obținute din vânzarea criptomonedelor, a căror valoarea a ajuns mai mult decât dublă într-un singur an.
Un proiect de lege deja adoptat de Senat (pentru a cărui aplicare este însă nevoie de aprobarea în Camera Deputaților și de promulgarea de către președintele României) prevede că sunt scutiți de la plata impozitului pe venit contribuabilii persoane fizice, „pentru veniturile realizate din diferența dintre veniturile din investiții în monede virtuale achiziționate în scopul revânzării și veniturile realizate și încasate în monede virtuale, până la 31 iulie 2025 inclusiv”.
Măsura este gândită pentru a „da timp” persoanelor fizice să-și mute banii în conturi bancare din România.
„Această măsură tranzitorie contribuie la creșterea transparenței în ceea ce privește tranzacțiile cu criptomonede efectuate de contribuabilii din România și ar permite o mapare reală a acestei piețe din economia românească. Prin această măsură temporară, investitorii vor avea posibilitatea de a-și transfera sumele câștigate cu titlu de investiții în instituțiile de credit din România, generând un flux de numerar suplimentar în economie. Totodată, prin acest cadru legal, instituțiile de credit vor avea încrederea de a permite transferul acestor sume în conturile curente, eliminând teama sau riscurile de fraudă care planează în prezent (…).”, se arată în proiectul de act normativ aflat deja la Camera Deputaților.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News