În timp ce mulți români resimt creșterea prețurilor la alimente și se gândesc de două ori înainte de a lua masa în oraș, senatorii, deputații și angajații Parlamentului beneficiază de mese la prețuri de cantină studențească.
La restaurantul Senatului din Parlamentul României, prețurile continuă să fie surprinzător de accesibile. Un meniu complet, denumit office, care poate conține supă de pui cu tăiței de casă sau supă de ceapă, tigaie picantă de porc, mămăligă, salată de varză și desert, costă doar 24 de lei. Comparativ, în restaurantele obișnuite din oraș, un astfel de meniu ar fi semnificativ mai scump.
Dacă preparatele sunt achiziționate separat, prețurile rămân la fel de avantajoase: tigaia picantă de porc – 18 lei, mici (65 g) – 5 lei, ceafă de porc la grătar – 18 lei, piept de pui la grătar – 17 lei, cârnați afumați – 13 lei, varză călită cu cârnați – 15 lei, Ossobuco din curcan cu piure de cartofi – 35 lei. Astfel de tarife sunt greu de găsit în restaurantele comerciale, la care costurile sunt mult mai ridicate.
Această discrepanță arată un paradox: în timp ce parlamentarii și angajații Parlamentului, care beneficiază de salarii consistente, au acces la mese la prețuri extrem de mici, românii de rând sunt nevoiți să plătească sume considerabile pentru aceleași preparate.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News