Cât costă și de ce acte ai nevoie pentru cadastru și intabulare în 2024

Sursă foto: Pinterest

Cadastrul și intabularea sunt serviciile topografice de care ne lovim măcar o dată în viață. Cadastrarea unui teren sau a unei case este necesară pentru intabulare, ceea ce înseamnă eliberarea unei cărți funciare. Aceasta îl ajută pe proprietar să dovedească faptul că deține casa sau terenul, care sunt dimensiunile proprietății și unde află. De asemenea, cadastrul este necesare dacă se dorește accesarea unui credit. Care sunt costurile acestor servicii și de ce a rămas România singura țară din UE ne-cadastrată, sunt întrebări pe care cei mai mulți dintre noi ni le punem.

Cadastrul și intabularea sunt serviciile de care ai putea avea nevoie când vorbim despre dezmembrare teren, alipiri, studiu geotehnic, trasare limite proprietate, expertiză tehnică MLPAT și multe altele. Deja lucrurile par sa se complice. Fără intabulare, proprietatea nu poate fi vândută. Iar la terenurile agricole mai apare o problemă: nu pot fi înscrise pentru fonduri europene sau credite.

Documente pentru realizarea cadastrului și intabularea unui imobil – teren sau locuință

Intabulările se taxează conform tarifelor stabilite prin lege de către ANCPI, unice la nivel național. Pe lângă acestea, la prima intabulare se mai achita si costurile întocmirii documentației cadastrale si a măsurătorilor.

Intabulare casa

Documentele necesare pentru prima intabulare a unei case sunt:

Cererea-tip de inscriere;

Documentatia cadastrala intocmita de o persoana autorizata ANCPI;

Actul autentic prin care s-a constituit ori s-a transmis dreptul de proprietate asupra casei si terenului aferent;

Certificatul fiscal;

Dovada platii tarifului de inscriere.

Intabulare teren

Documentele necesare pentru prima intabulare a unei case sunt:

Cererea-tip de înscriere;

Documentația cadastrala întocmită de o persoana autorizata ANCPI;

Actul autentic prin care s-a constituit ori s-a transmis dreptul de proprietate asupra terenului;

Certificatul fiscal;

Dovada plății tarifului de înscriere.

Intabulare apartament

Documentele necesare pentru prima intabulare a unei case sunt:

Cererea-tip de înscriere;

Documentația cadastrala întocmită de o persoana autorizata ANCPI;

Actul autentic prin care s-a constituit ori s-a transmis dreptul de proprietate asupra apartamentului;

Certificatul fiscal;

Dovada plății tarifului de înscriere.

Acte necesare pentru cadastru și intabulare construcție care nu este nouă:

Actele de proprietate ale imobilului;

Certificat Fiscal;

Acte de identitate;

Cerere-tip;

Declarație privind limitele proprietății;

Cerere de înregistrare în Cartea Funciară;

Contract de împrumut, dacă este cazul;

Adeverință deachitare Integrală, dacă este cazul.

Prețul pentru cadastru și intabulare

In funcție de suprafață, de poziționarea terenului, dacă este intravilan sau extravilan, dacă are pe el construcții etc., costurile pentru un teren pornesc de la câteva sute de lei și pot ajunge la câteva mii de lei. Trebuie achitată și o taxă la ANCPI – Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, care pentru cadastru și intabulare cadastru teren extravilan și intravilan este de 120 de lei (cu sau fără construcție).

În cazul unui apartament, de exemplu, tarifele sunt între 500 și 1.500 de lei. Costurile urcă la câteva mii de lei în cazul caselor, terenurilor agricole sau extravilane sau pentru păduri.

Media din piață ar fi însă de circa 2.000 de lei, cu banii plătiți din solicitant. Cu fonduri europene, prețurile medii ar fi între 150-200 de lei, bani achitați din fonduri UE.

Cu bani de la bugetul de stat, 5-700 de lei pe imobil pentru că sunt volumele mai mici.

Termenul de finalizare al documentelor pentru cadastru și intabulare durează între două săptămâni și o lună – pentru un teren, termenul este de 18 zile. În schimbul unei taxe de urgență, eliberarea documentelor se poate face mai repede, de regulă în 10 zile.

România, singurul stat european fără cadastru

Daca privim la o scara mai mare, România se luptă, la 16 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, să scape de eticheta „singurul stat european fără cadastru”. Acest proces trebuia finalizat în 2023 dar sunt cadastrate doar 6% din localitățile din țară și 48% din suprafața totală.  Trei sferturi dintre cadastrări sunt realizate pe banii proprietarilor, deși există fonduri europene pentru acest lucru, chiar cu risc de a fi pierdute.

Foto Economedia

În 2015 a început un program național de cadastrare, lansat de Liviu Dragnea, care ocupa atunci funcția de ministru al Dezvoltării. Programul Naţional de Cadastru şi Carte Funciară prevedea până în 2023 realizarea gratuită a planurilor cadastrale ale tuturor imobilelor, deschiderea cărţilor funciare, precum şi certificatele de moştenitor pentru succesiune nedezbătute.

Obiectivul principal al Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară este de a înregistra gratuit toate imobilele, respectiv toate terenurile şi clădirile din România, inclusiv apartamentele, în Sistemul Integrat de Cadastru şi Carte Funciară.

„Programul va fi finanţat din trei surse, două surse principale, veniturile proprii ale Agenţiei Naţionale de Cadastru, în cuantum de peste patru miliarde de lei (900 de milioane de euro – n.r.), şi fonduri externe nerambursabile prin Programul Operaţional Regional, în cuantum de peste 300 de milioane de euro”, a precizat atunci chiar Liviu Dragnea, ministrul Dezvoltarii de atunci.

A treia sursă de finanţare a programului o reprezintă situaţia în care localităţile vor dori să participe cu cofinanţare sau cu fonduri din bugetele locale.

Datele ANCPI arata ca din totalul de 3.181 UAT-uri din România, până la jumatatea lui 2023 au fost finalizate lucrări de înregistrare sistematică în 189 UAT-uri .

Foto Economedia

Acum, cadastrarea a ajuns la 48,3% din suprafața țării, dar este încă departe de finalizarea procesului în 2023, așa cum declara Liviu Dragnea în urmă cu 8 ani.

Diferența se vede și la înregistrarea suprafețelor de teren și a terenurilor agricole care primesc subvenții. Astfel, din totalul de 9,54 milioane ha de terenuri agricole ce fac obiectul subvențiilor APIA, au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 6,97 milioane ha (73%).

Numărul imobilelor înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară gestionat de ANCPI este în luna mai 2023 de 21.509.938, reprezentând 53,77% din 40.000.000, numărul total aproximat.

Foto economedia

În ritmul respectiv, de cadastrare a suprafeței de sub 2% în 10 ani, România s-ar fi cadastrat în 500 de ani.

Dar de ce sunt întârzieri de lunga durata? Potrivit ziariștilor de la Economedia, ANCPI a explicat că „în perioada de implementare a PNCCF colaborarea cu UAT-urile a fost îngreunată din câteva motive:

– lipsa personalului de specialitate angajat în cadrul primăriilor;

– lipsa evidențelor la nivelul primăriilor, ceea ce conduce la imposibilitatea identificării proprietarilor/deținătorilor actuali ai imobilelor;

– întârzieri constatate la nivelul primăriilor în emiterea/eliberarea adeverințelor/certificatelor, alte documente necesare lucrării sistematice de cadastru;

– aplicarea defectuoasă a legilor fondului funciar, de cele mai multe ori suprafețele obținute din măsurători sunt diferite de cele din actele de proprietate, amplasamentele deținute de titulari diferă de cele din titlurile de proprietate;

– informarea incorectă și incompletă a cetățenilor cu privire la procesul de înregistrare sistematică în vederea asigurării participării acestora la lucrări.

Aceste aspecte conduc la imposibilitatea identificării proprietarilor/deţinătorilor actuali ai imobilelor, la întârzieri pentru prestatori și pot genera rezilierea contractelor

 

 

 

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: