Cât de credibil este sondajul INSOMAR care îi arată pe AUR și pe Firea pe primul loc

Gabriela Firea
Sursă foto: Facebook / Gabriela Firea

Cât de credibil este sondajul INSOMAR care dă AUR și pe Firea pe primul loc al încrederii românilor: casa care a făcut cercetarea sociologică este deținută de Maricel Păcuraru, acționarul principal al postului Realitatea PLUS.

În plus, modul în care au fost puse întrebările și cum a fost realizat eșantionul reprezentativ indică mai degrabă o viciere a rezultatului.

Ciudata realizare a eșantionului

AUR ar câștiga alegerile europarlamentare, iar Firea s-ar afla pe primul loc în topul încrederii, potrivit sondajului realizat de INSOMAR în perioada 28-31 august 2023.

Deși cercetarea este realizată după scandalul azilelor groazei, în urma căruia Gabriela Firea și-a pierdut funcția de minstru al Familiei, INSOMAR susține că aceasta nu a fost afectată, iar românii au mai multă încredere în ea decât în Patriarhul Daniel.

Cât de credibil este sondajul INSOMAR? Sociologul Mircea Kivu arată că, potrivit raportului emis de către casa de sondaj, „Datele au fost colectate pe baza chestionarului online, respectându-se raportul de reprezentativitate a eşantioanelor cu îndeplinirea criteriilor de relevanţă. Validarea eşantionlui s-a realizat pe baza ultimilor [!] date INS.”

„Nu ni se dau date despre structura eșantionului, dar mă uit la cele publicate la începutul lunii, sondaj despre București, cu metodologie identică. Găsesc: ultima școală absolvită – 48% facultate; vârsta – 1% peste 65 de ani.

Eu m-am cam lămurit despre îndeplinirea criteriilor de relevanță la INSOMAR.

De asemenea, încerc să aprofundez două grafice. Dacă înțelegeți care este proporția celor care au încredere în politicianul/instituția X, dați-mi un semn”, a menționat Mircea Kivu.

Claudiu D. Tufiș, profesor de științe politice, observă ironic, la rândul său: „Remarcabil cum toate procentele se termina în 0. În primul grafic a fost n=10?”

„Au vrut sa arate cum nu se face cercetare socială, ci cum se face manipulare”

„Un sondaj poate deservi comunicarea politică in feluri diferite”, avertizează Oana Marinescu, expert în comunicare, inclusiv politică, cu referile la sondajul INSOMAR.

„Probabil că au vrut sa arate cum nu se face cercetare socială, ci cum se face manipulare. Definiția metodologiei folosite pentru construcția eșantionului este, după părerea mea, greu de înțeles”, arată Oana Marinescu.

Aceasta a remarcat, de asemenea modul cum a fost creat „eșantionul reprezentativ”.

„Apoi întrebările sunt halucinante. Cele despre Uniunea Europeană sună de parcă ar fi vrut să inducă anumite rezultate cu privire la aceasta și să contribuie la anti-europenismul sau euro-scepticismul, prin testarea unor formule eronate.

Dacă și-ar fi propus să măsoare nivelul de cunoaștere a modului în care funcționează UE – despre care părerea mea este scăzut în România – întrebările trebuiau să fie altfel. La fel dacă voiau să verifice câți oameni au opțiuni sau temeri legate de suveranitate (marota extremiștilor).

Sau cât de răspândite sunt anumite prejudecăți/ concepții despre UE”, constată Oana Marinescu.

AUR câștigă electorat, într-adevăr

Experta în comunicare atrage totuși atenția că, deși sondajul INSOMAR este mai degrabă manipulator, nu înseamnă că nu surprinde și o realitate, respectiv faptul că AUR este pe creștere electorală.

„Desigur, asta nu înseamnă că AUR nu e pe val și că oamenii nu tind să dea tot mai multă crezare discursului care aruncă anatemă pe UE, sau nu visează la „suveranitatea poporului roman”, despre care unii au învățat de la propaganda naționalistă a comuniștilor. Însă m-aș uita la alte surse pentru a măsură asta”, a menționat Oana Marinescu.

INSOMAR, deținut de un patron condamnat și cu discurs anti-european

Realitatea PLUS are, de peste un an, un discurs puternic anti UE, alimentând în emisiunile sale euro-scepticismul și susținând „suveranitatea românilor” în fața deciziilor de la Bruxelles.

De asemenea, Realitatea Plus, televiziunea lui Păcuraru, s-a remarcat în ultimii ani prin mai multe campanii de presă duse împotriva rivalilor de business ai patronului, dar și printr-un fel propagandă suveranistă, combinată periodic cu punctaje de comunicare apărute pe canale rusești, potrivit Captura.

Tot Maricel Păcuraru este finanțatorul Clubului de Presă, din care fac parte foști jurnaliști condamnați, dar și personaje controversate, precum Cosmin Gușă sau Iosefina Pascal, ambii cu discursuri conspiraționiste și antieuropene.

În noiembrie 2014, Maricel Păcuraru a fost condamnat definitiv la patru ani de închisoare cu executare pentru spălare de bani în același dosar cu fostul director al Companiei Poșta Română, Mihai Toader. Faptele s-au derulat în 2006 și au produs Poștei un prejudiciu de patru milioane de euro. A fost eliberat în 2017.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL