Skip to content
Alegeri Politică

Cât de pro-europeni sunt candidații la europarlamentare ANALIZĂ

INQUAM/Octav Ganea

Mişcarea civică Iniţiativa România, cu sprijinul financiar al Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate, a evaluat 75 de candidați eligibili la europarlamentare.

Evaluarea a fost făcută pe baza informaţiilor privind integritatea (probleme penale, incompatibilităţi, conflicte de interese sau alte fapte grave), atitudinea faţă de statul de drept (iniţiative legislative de amputare a puterii judecătoreşti sau de dezincriminare a unor fapte penale în interes partinic, voturi împotriva cererilor parchetelor de ridicare a imunităţii parlamentarilor, voturi pentru modificarea Codurilor Penale şi legilor justiţiei din ultimii ani) şi atitudinea faţă de valorile europene (declaraţii şi iniţiative, acţiuni împotriva demnităţii umane, libertăţii, democraţiei, egalităţii, drepturilor omului).

" "

În primele patru articole, PSnews v-a prezentat candidații aflați pe locurile unu, doi, trei și patru pe listele partidelor care au șanse mari să-și trimită reprezentanții la Parlamentul European, în ordinea arătată de sondaje.

Continuăm, acum, cu candidații de pe locul 5.

Dan Nica (PSD)

Fost deputat și ministru în guvernele Năstase, Ponta și Boc, actualul europarlamentar a fost urmărit penal de DNA pentru presupuse fraude cu licenţe informatice. Instanța a dispus clasarea cauzei în februarie 2018 petru că fapta s-a prescris.

În 2015, Parlamentul European a răspuns unei cereri a DNA privind ridicarea imunității acestuia prin declinarea competenței în acest sens.

În privința statului de drept, Inițiativa România consideră că Dan Nica prezintă un risc ridicat. Din poziția de eurodeputat, el a prezentat informații false ori trunchiate cu privire la activitatea DNA, una dintre acestea referindu-se la rata soluțiilor de achitare în dosarele Direcției.

În plus, Nica a susținut din poziția de lider al delegației PSD la Bruxelles agenda anti-justiție și împotriva luptei anticorupție de la București. Asemenea altor colegi eurodeputați din majoritatea PSD-ALDE, Nica a acuzat dublul standard al instituțiilor europene față de România, fără a ține cont însă de condițiile speciale pe care le are fiecare țară în parte din perspectiva integrității și corupției.

Mai mult, numele lui Dan Nica apare „în documentele depuse, pe 5 iulie 2012, la Curtea de Arbitraj din Suedia de către avocatul lui Thomas Lundin – fostul manager al Ericsson România. Thomas Lundin susține că ar fi plătit sume importante de bani lui Dan Nica pentru “a apăra interesele companiei L.M. Ericsson”.

Adina Ioana Vălean (PNL)

Prezintă risc minim la toate capitolele analizate de Inițiativa România: integritate, stat de drept și valori europene. Nu există nici controverse legate de numele său.

Ioan Dragoș Tudorache (Alianța USR-Plus)

Candidatul de pe locul 5 pe lista comună USR – Plus este considerat ”curat” de către mișcarea civică Inițiativa România. Tudorache a fost ministru de Interne și interimar la Comunicații în Guvernul Cioloș.

Varujan Vosganian (ALDE)

Fost ministru al Economiei în Guvernul Ponta, deputatul Varujan Vosganian are probleme la toate capitolele.
În 2013, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), l-a pus sub urmărire penală pentru favorizarea obținerii unor prețuri mai mici la gaze a companiei Interagro în perioada când era ministru al Economiei în Guvernul Tăriceanu. În 2015, senatorii au votat împotriva încuviințării începerii urmăririi penale pe numele său. În 2017, din acest dosar a fost disjuns un altul pe numele lui, acesta aflându-se în fază de cercetare.

Deputatul a votat în favoarea celor mai controversate modificări la legile justiției și s-a remarcat ca un critic constant al luptei anticorupție, pe care o pune deseori în balanță cu drepturile omului și o consideră instrumentată politic.

De asemenea, intervențiile sale publice se încadrează în linia generală a euroscepticismului conjunctural al ALDE, generat de criticile venite de la Bruxelles la adresa atacurilor asupra echilibrelor statului de drept, fără a fi neapărat critici de substanță la adresa proiectului european. Pe de altă parte, într-o declarație la Sinteza Zilei preluată de Sputnik, Vosganian a declarat că „ideea asta că Rusia este un pericol iminent – în primul rând că nu are temei istoric. Rusia, de la Petru cel Mare și până acum nu a traversat niciodată Nistrul decât când s-a înțeles cu europenii.”

Geanina Cristina Pușcașu (Pro România)

Nu are probleme de integritate, nici de atitudine față de statul de drept și valorile europene. Geanina Pușcașu a fost asistenta eurodeputatei Daciana Sârbu, soția lui Victor Ponta, în Parlamentul European.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *