Elevii care au obţinut premii I, II, III şi menţiune la olimpiadele școlare internaționale şi la campionatele sportive școlare internaționale recunoscute de Ministerul Educației și la Jocurile Olimpice în parteneriat cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român sunt recompensaţi cu bursă de excelenţă olimpică I.
În timp ce elevii de gimnaziu şi liceu care au obţinut premiile I, II și III la olimpiadele școlare naționale organizate și finanțate de Ministerul Educației sunt recompensaţi cu bursă de excelenţă II, potrivit edu.ro
Totodată, potrivit sursei citate, bursele de excelenţă olimpică I şi II nu se cumulează cu bursele de merit.
De asemenea, pot primi bursă de excelență olimpică I şi II doar elevii care au promovat la toate materiile și care au obținut media 10 la purtare.
Bursele de excelenţă I şi II, ca şi restul celorlalte burse, se plătesc lunar pe perioada cursurilor școlare, la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă.
Dacă data de 15 cade într-o zi de weekend, zi de sărbătoare legală sau zi liberă, plata burselor de excelenţă se efectuează în ziua lucrătoare anterioară acesteia.
De asemenea, un elev poate beneficia de o singură bursă de excelenţă pe an, indiferent de rezultatele obținute în anul școlar anterior.
În anul școlar 2023-2024, valoarea bursei de excelenţă I pentru elevii de gimnaziu şi liceu este cuprinsă între 750- 3.000, în timp ce valoarea bursei de excelenţă II este de 700 lei.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News