Cât ne-a costat pesta porcină anul trecut. Valoarea despăgubirilor a coborât, prima dată, sub 100 de milioane de lei

porci
Sursa foto: Depeche veterinaire

Anul trecut, costurile statului român cu pesta porcină au scăzut sub pragul de 100 de milioane de lei, fiind cu 32% mai mici decât cu un an în urmă. Au fost despăgubite 13 exploatații și peste 570 de gospodării.

Anul trecut, costurile statului cu pesta porcină s-au cifrat la peste 91,4 milioane de lei, cu 32% mai mici decât anul trecut, potrivit datelor furnizate Economica.netde ANSVSA. Au primit despăgubiri 13 exploatații comerciale și 573 gospodării pentru un total de 106.410 animale  sacrificate în focarele de pestă porcină.

Trendul este unul descendent din 2022,  urmând evoluția numărului de focare carea scăzut acum până la 11. Spre comparație, în 2021, costurile cu despăgubirile crescătorilor de porci afectați de pestă s-au cifrat la 283,5 milioane de lei, cu 50% mai mari decât în 2021.

ANSVSA nu a dorit însă să precizeze care sunt exploatațiile care au suferit cele mai mari pierderi, primind, în compensație, cele mai mari sume ca despăgubiri.

Plata despăgubirilor acordate proprietarilor de animale sacrificate din cauza PPA s-a realizat cu bani de la bugetul de stat, urmând ca, după aprobarea de către Comisie a grantului acordat României pentru măsurile de urgență privind combaterea pestei porcine africane 2023, să se întocmească cererea de rembursare sumelor.
Din datele ANSVSA, la data de 10 ianuarie 2024, în România mai erau active 11 focare de pestă porcină africană în Gorj, Ialomița, Sibiu, Galați, Satu-Mare și Vâlcea, dintre care 10 în gospodării ale populației și unul într-o exploatație comercială. Aceasta în contextul în care, din 2017 de când există PPA în România și până în prezent, au fost confirmate 6.682 focare. De asemenea, de la prima semnalare a prezenței virusului PPA în România și până în prezent au fost diagnosticați 7.334 de mistreți, în 41 de județe. Conform prevederilor europene, cazurile de PPA la mistreți se sting după cel puțin doi ani de la ultimul caz confirmat.
Citește și despre faptul că se dorește modificarea legislației privind despăgubirile PPA
Citește mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: