Cătălin Drulă a oferit joi detalii despre candidatura pentru Primăria Capitalei, în contextul discuției pe care a avut-o, miercuri, cu președintele Nicușor Dan.
Afla în emisiunea “Politica zilei”, cu Ioana Constantin, Cătălin Drulă a precizat că alegerile vor avea loc în luna noiembrie, potrivit discuțiilor din coaliția de guvernare.
De asemenea, Cătălin Drulă a precizat în legătură cu candidatura sa pentru Primăria Capitalei că există discuții între USR și PNL privind un candidat unic:
“Trebuie să avem alegeri. Postul de primar odată vacantat trebuie să aibă un primar ales de cetățeni, avem o lege în sensul ăsta care spune foarte clar cum se organizează alegerile.
E adevărat că ne-a obișnuit prost în ultimii ani regimul Iohannis, Ceolacu, Ciucă: nu facem alegeri, deși legea ne spune să le facem. A fost cazul de la sectorul 5, au mai fost și alte lucruri în țară.
Da, trebuie să avem alegeri. Înțeleg că s-a discutat deja în coaliție să fie în noiembrie. Și, într-adevăr, ne dorim un candidat comun al PNL, USR, poate și alte partide reformiste mai mici”, a precizat Cătălin Drulă.
Întrebat dacă și PSD va face parte din coaliția care va propune un candidat unic pentru Primăria Capitalei, Cătălin Drulă a precizat:
“Nu, nu cred că și PSD. Aici sunt niște incompatibilități la nivel de idei. Dar cel puțin pe această parte, între USR și PNL, știu că și-au exprimat intenția în acest sens și Dominic Fritz, și Ilie Borojean. Își doresc să avem o candidatură comună.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News