Candidații PSD și PNL, Marcel Ciolacu, respectiv Nicolae Ciucă, ar putea să-și dispute finala alegerilor prezidențiale, arată rezultatele unui sondaj CURS, realizat în perioada 6-22 august 2024.
Analistul politic Cătălin Dumitru a precizat, pentru PS News, că sondajul reflectă poziția pe care partidele le au, iar acest ultim sondaj ne arată „o poză similară cu ceea ce am văzut la alegerile locale și europarlamentare”.
„Sondajul de opinie CURS reflectă foarte bine poziția pe care au inclusiv partidele candidaților în acest moment. Adică nu este o surpriză că cele două partide mari, PSD și PNL au principala șansă să-și trimită candidații în turul doi.
Nu este o surpriză nici faptul că un independent ca Mircea Geoană sau un nou președinte al USR, cum este Elena Lasconi, se poziționează pe procentele pe care le-am văzut, respectiv 15% Mircea Geoană și 11% Lasconi. Cu o mențiune, că în cazul USR, sondajul a fost făcut și pe votanții PMP și pe votanții Forței Dreapta care se înscriu în Alianța Dreapta Unită. Probabil că dacă ar fi măsurat doar USR ar fi avut un procent chiar mai mic decât în momentul ăsta”.
Potrivit ultimului sondaj CURS, pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie, primele două partide au mai multe procente decât candidații lor la prezidențiale: PSD – 34% și PNL – 24%. Peste pragul electoral se mai află AUR – 14%, Alianța Dreapta Unită – 12%, SOS România – 5% și UDMR – 5%.
Pe primul loc în preferințele electoratului pentru alegerile prezidențiale se află candidatul PSD Marcel Ciolacu, cu 32%, urmat de Nicolae Ciucă (PNL) – 19%.
Pe următoarele locuri se plasează Mircea Geoană (independent) – 15%, George Simion (AUR) – 14%, Elena Lasconi (Alianța Dreapta Unită) – 11%, Diana Șoșoacă (SOS România) – 5%, altul (sub 1% fiecare) – 4%.
„Matematic vorbind, e o poză de moment, firește, dar e o poză care reflectă procentele pe care partidele le au în acest moment. Și cumva ne arată o poză similară cu ceea ce am văzut la alegerile locale și europarlamentare”, mai spune analistul.
Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1067 de respondenți, cu o marjă de eroare de +/-3% la un nivel de încredere de 95%. Metoda de culegere a datelor a fost față-în-față, la domiciliul respondenților.
Întrebat dacă atacurile de la Congresul PSD asupra liberalilor, ar putea schimba opinia alegătorilor, Cătălin Dumitru spune că nu ar trebui să existe o influență semnificativă.
„Dacă ne uităm în istoricul și în dinamica dintre PSD și PNL pe parcursul acestei coaliții, atacuri ale PSD la adresa PNL au mai existat în timp, dar când ne uităm pe procente, ele nu au reușit să defavorizeze în realitate PNL, ci mai degrabă a-l favoriza.
Sigur că o dinamică va exista, cu siguranță ele impactează asupra votului și interesului populației pentru o formațiune sau alta. Dar e prematur să vorbim în acest moment despre ce fel de impact vor avea aceste atacuri. Dar, discuții, certuri, critici, au mai existat în timp. Cel mai important este ca oamenii să vadă că există o stabilitate guvernamentală. Probabil că atacurile acestea impactează strict electoral și au un efect pe termen mai scurt și mediu. Nu pe termen lung”, este opinia lui Cătălin Dumitru.
Marcel Ciolacu a fost reales sâmbătă preşedinte al PSD şi s-a lansat oficial în cursa pentru Cotroceni. La Congresul care a avut loc la Romexpo, social-democraţii au lansat mai multe critici la adresa PNL.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News