Skip to content
Politică

Cătălin Ivan prevestește un val de execuții în PSD. Marele blat Dragnea-Iohannis EXCLUSIV

psnews.ro

Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan a oferit miercuri după-amiază o declarație pentru PSnews.ro, în care l-a trimis la colț pe președintele Partidului Social Democrat, Liviu Dragnea, după anunțul acestuia din aceeași zi privind un eventual Congres extraordinar al formațiunii politice din luna martie.

DETALII AICI: UPDATE Dragnea vrea Congres extraordinar. Cum i-a dat peste nas lui C. Ștefănescu

Concret: eurodeputatul a afirmat că se așteaptă la un val de excluderi din partid până la data Congresului, astfel încât baronul de Teleorman să își asigure în PSD numai garnitura de oameni credincioși.

„Până în martie, îi va exclude din partid pe toți cei care i se opun, nu va îndrăzni nimeni să-l contracandideze și se va revalida. Ăsta este planul. Chiar zilele acestea sunt membri de partid dați afară de prin organizațiile județene – primesc telefoane de la membri de partid care sunt excluși în ședințe nestatutare. Ăsta este planul: vor fi dați afară toți cei incomozi până în martie, când va avea loc acel Congres”, a tunat Ivan.

Chestionat dacă se așteaptă ca acest Congres să se constituie într-o rampă pentru Liviu Dragnea în perspectiva alegerilor prezidențiale din anul 2019, Cătălin Ivan a negat vehement, vorbind în schimb despre un blat între al treilea și primul om în stat, în vederea realegerii lui Klaus Iohannnis. În acest sens, politicianul de la Bruxelles a dat ca exemplu lipsa de împotrivire a lui Iohannis la nominalizarea actualului premier: Viorica Dăncilă.

„Nu (Congresul nu va fi o rampă – n.r.); eu cred că Dragnea s-a înțeles cu Iohannis să-i asigure lui Iohannis al doilea mandat, pentru că am văzut foarte clar reacția lui Iohannis nu numai la numirea Vioricăi Dăncilă, dar și la toate celelalte lucruri care s-au întâmplat. Lipsa de reacție a lui Klaus Iohannis arată foarte clar înțelegerea dintre cei doi. Eu sunt convins că, după ce a ratat alegerile prezidențiale cu Geoană și cu Ponta, Liviu Dragnea are suficientă experiență în a pierde alegeri prezidențiale, încât să știe că n-are nicio șansă să le câștige. Și atunci a făcut această înțelegere cu Klaus Iohannis: Klaus Iohannis îi asigură această putere aproape absolută pe care o are în România în acest moment Liviu Dragnea, iar Liviu Dragnea îi asigură al doilea mandat de președinte. E o înțelegere atât de transparentă, încât nici nu mai merită argumentată în plus, a detaliat Ivan.

În încheiere, l-am întrebat pe Cătălin Ivan ce ar trebui să înțeleagă electoratul de stânga din intenția lui Liviu Dragnea legată de Congres. La rândul lui, europarlamentarul a răspuns prompt: „Că susțin un dictator, că în România suntem la un pas de dictatură, că a confiscat partidul, a confiscat Parlamentul și Guvernul…”

Nici pentru votanții de dreapta nu a avut eurodeputatul cuvinte liniștitoare.

„Iar electoratul de dreapta trebuie să înțeleagă că au susținut la președinție un personaj cinic, care, la fel ca și Dragnea, dă tot numai pentru interesul personal. Amândoi își vor atinge interesele personale, probabil. Că nu văd cine să-l încurce pe Klaus Iohannis anul viitor”, a conchis PSD-istul.

1 comentariu la “Cătălin Ivan prevestește un val de execuții în PSD. Marele blat Dragnea-Iohannis EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *