Ministrul Afacerilor Interne vobeşte despre avantajele aduse de noile schimbări
Ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu a vorbit, în cadrul unui interviu video, despre reorganizarea Poliției din Constanța, despre pregătirile pentru sezonul estival, dar și despre siguranța în Portul Constanța.
Principalele declarații:
“Provocările la adresa siguranței cetățeanului au crescut, nu numai la nivel local, dar și la nivel european și global. Toate sistemele de ordine publică din Europa trebuie reformate, pentru a răspunde unor realități noi sau complet schimbate, în ceea ce privește modalitățile de desfășurare. (…) Siguranța cetățeanului este mai strâns legată de activitatea Poliției și, de aceea, am decis ca IPJ Constanța să intre primul în reorganizare și să fie un proiect pilot pentru alte inspectorate din țară. Va fi o reformă de ani de zile”.
„Tragicul accident de la 2 Mai a căzut ca un trăsnet, în contextul în care demarase deja reorganizarea IPJ Constanța”.
„Vrem ca IPJ Constanța să fie un pilot pentru alte inspectorate, cu mențiunea că în alte județe trebuie particularizate proiectele, întrucât criminalitatea nu este aceeași în toate zonele țării.”
„Ca efect al proiectelor, criminalitatea stradală în Constanța a scăzut cu 23%, a crescut numărul de patrule la aproximativ 87 pe zi, ultrajul la adresa polițiștilor a scăzut cu 66%”.
”Proiectul pilot va fi revizuit periodic.”
„Pentru sezonul estival, vom deplasa la Constanța, suplimentar față de schema existentă, aproximativ 200 de polițiști, 4-500 de pompieri și 2-300 de jandarmi.”
„Fenomenul drogurilor nu poate fi anihilat doar prin combatere. Poliția a lansat peste 600 de operațiuni. E mult sau puțin?! Trebuie să spunem că o operațiune înseamnă planificare, oameni pregătiți să o execute, acțiuni în teren, indentificarea suspecților, strângere de probe, proceduri scrise în urma acțiunii, cooperare foarte bună cu procurorii, testul instanței. Au fost confiscate în jur de 1400 de kg de droguri de risc și mare risc, în ultimul an.”
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News