Cătălin Predoiu: Obţinerea permisului prin fapte de corupţie e o crimă

Inquam Photos / Octav Ganea
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, marţi, că eliberarea unui permis de conducere în urma unor fapte de corupţie comise de cei care au atribuţii în acest sens, este „un atentat la viaţa oricărui participant la trafic, este o crimă”.

„Aş vrea să transmit un mesaj extrem de ferm tuturor structurilor Ministerului Afacerilor Interne cu privire la intransigenţa în aplicarea legii. Cunoaştem situaţii în care au fost semnalate ‘cedări’ de la un anumit nivel de exigenţă în aplicarea legii. Cunoaştem situaţii în care legea a fost interpretată sau pusă deoparte pe criterii subiective. Eu cer fiecărui poliţist să aplice legea exact cum scrie în Monitorul Oficial, indiferent de ce persoană se află în faţa sa, indiferent de ce persoană, de ce funcţie, de ce statut social. Fără o aplicare intransigentă a legii toate celelalte eforturi îşi reduc eficienţa, pentru că de acolo plecăm şi acolo trebuie să ajungem, la aplicarea legii”, a declarat Cătălin Predoiu în cadrul celei de-a II-a ediţii a Forumului Siguranţei Rutiere, organizat de preşedintele Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, senatorul PNL Nicoleta Pauliuc, în parteneriat cu Asociaţia Victimelor Accidentelor de Circulaţie.

El a adăugat că eliberarea unui permis de conducere în urma unor fapte de corupţie este „o crimă”.

„La fel, în ceea ce priveşte obţinerea permiselor, unde, în trecut, am avut situaţii semnalate de presă, investigate de justiţie, situaţii în care s-a demonstrat că obţinerea permisului de conducere s-a făcut cu încălcarea legii prin fapte de corupţie, prin lipsă de integritate. Invit pe oricine are această atribuţie de a elibera un permis să se gândească la faptul că în momentul în care pune în mâna unui beneficiar un permis de conducere auto fără ca el să aibă calităţile necesare pentru a exercita acel drept este un atentat la viaţa oricărui participant la trafic în principiu, e o crimă şi trebuie abordat ca atare fenomenul. Nu am să am nicio înţelegere faţă de astfel de situaţii, dacă ele mai există sau dacă vor mai apărea”, a afirmat ministrul Afacerilor Interne.

Autor

  • Adrian Pavel

    Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL