Câte particule de plastic și cauciuc conține un file de pește

Sursă foto: Freepik

Omniprezente în mediu, microplasticele pătrund adânc în organismele peştilor, ajungând în număr mare în fileurile pe care le consumăm, relevă un studiu canadian publicat miercuri, informează AFP, potrivit Agerpres.

Analizând 45 de peşti de apă dulce dintr-un lac aflat într-o zonă urbană şi industrială din estul canadian, cercetătorii de la Universitatea din Toronto şi de la Ministerul Mediului al provinciei Ontario au constatat că aceştia conţineau în medie 138 de microplastice per exemplar, de 17 ori mai mult decât estimările studiilor anterioare.

Ei au stabilit, de asemenea, că fiecare file de peşte conţinea în medie 56 de particule de microplastice, se arată în studiul publicat în revista Environmental Health Perspectives.

„Am fost surprinsă, puţin descurajată chiar”, a mărturisit cercetătoarea principală Madeleine Milne, care dorea „să pună în evidenţă faptul că microplasticele pot pătrunde în fileuri”, partea din peşte pe care o consumăm cel mai mult.

Aceşti poluanţi, dintre care unii au fost descoperiţi până în Antarctica, sunt rezultatul degradării fizice şi chimice a unor obiecte a căror descompunere durează sute de ani.

De cele mai multe ori invizibile cu ochiul liber, aceste particule sunt formate din polimeri şi alţi compuşi toxici având dimensiuni cuprinse între 5 mm şi o miime de milimetru.

Impactul lor, în special asupra sănătăţii oamenilor care le consumă, a fost studiat doar de la începutul anilor 2000, însă este încă puţin cunoscut şi necesită cercetări suplimentare, potrivit unui raport recent al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: