Câte țigări de contrabandă a confiscat Poliția în 2024. 31 de persoane au fost arestate preventiv

Sursa foto: Pexels

Poliția Română informează că au fost confiscate anul acesta 29 de milioane de țigarete și 12.300 de kilograme de tutun de contrabandă. De asemenea, 920 de contravenții au fost aplicate, în valoare de 8 milioane de lei.

„Activităţile desfăşurate de Poliţia Română pentru combaterea contrabandei cu tutun şi produse din tutun sunt abordate prioritar, fiind luate măsuri permanent, adaptate specificului fiecărei unităţi teritoriale, în cooperare cu celelalte unităţi şi instituţii cu atribuţii în domeniu”, se arată într-un comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).

În perioada ianuarie-noiembrie, au fost efectuate cercetări în 1.280 de dosare de urmărire penală aflate în instrumentare proprie şi în baza a 237 de ordonanţe de delegare din partea unităţilor de parchet.

Asupra traficanților prinși, 31 de persoane au fost arestate preventiv, 20 se află în arest la domiciliu, 49 se află sub control judiciar și 37 au fost reținute.

Prejudiciul asigurat în cadrul acestor dosare penale este în valoare de 28.111.270 de lei.

„În perioada ianuarie – noiembrie, au fost înregistrate, la nivelul Poliţiei Române, 472 de dosare penale, în care sunt cercetate 690 de persoane.

Ca urmare a activităţilor efectuate, au fost descoperite 28.889.026 de ţigarete şi 12.389 de kilograme de tutun.

De asemenea, au fost aplicate 920 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 8.149.496 de lei. Acţiunile pentru combaterea contrabandei vor fi continuate şi în perioada următoare.”, mai precizează IGPR.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: