Skip to content
Opinii & Analize

Câte voturi trebuie să câștige PNL pentru o guvernare fără USRPLUS. PSD, dependent de Pro România

marius constantin

Mai multe voci din PNL au transmis că partidul ar dori o guvernare fără USRPLUS, deoarece diferențele dintre cele două formațiuni politice sunt încă uriașe. PNL și USRPLUS nu reușesc să se înțeleagă nici în Consiliile Locale din țară, cum ar putea să o facă la guvernare, în ministere, unde miza este mult mai mare. Atacurile dintre cele două partide par doar o etapă preliminară pentru negocierea ministerelor, deoarece cifrele din sondaje nu le dau șanse celor din PNL să formeze guvernarea fără USRPLUS. 

Câștigătorul la alegerile parlamentare se va stabili între PNL și PSD, USRPLUS nu are forța nici măcar să se apropie de cele două mari partide deoarece nu adună voturi suficiente din mediul rural, având multe zone în care n-a înființat filială sau cele înființate sunt absente de pe scena politică locală. 

PNL ar fi dispus la o guvernare alături de PMP și UDMR, cu voturile celor 17 deputați ai minorităților. De ce rezultat are nevoie PNL la alegerile parlamentare pentru a forma aceasta majoritate? PMP și UDMR sunt partide care se bat la 5% și niciunul nu dă semne că ar putea depăși foarte mult acest prag. Cele 17 voturile ale minorităților înseamnă circa 4% din numărul total de parlamentari. Prin urmare, PNL ar avea nevoie de cel puțin 36% la alegerile parlamentare doar pentru a spera la o astfel de majoritate care va fi fragilă și va depinde de fiecare vot. 

Scenariul ideal, în care PNL ar putea să renunțe definitiv la USRPLUS, ar fi cu un rezultat de 40% la alegerile parlamentare. La acel scor, PNL va avea libertatea să aleagă pe cine vrea în coaliția de guvernare și să stabilească criteriile. Probabil va guverna singur, sprijinit de PMP și UDMR care vor fi răsplătite cu funcții prin ministere și Parlament și cu bani pentru administrația locală. 

Dar problema celor din PNL este tocmai PSD, deoarece partidul condus de Marcel Ciolacu pare să recupereze mult din ceea ce a pierdut în 2019. PSD e departe de rezultat din 2016, putem spune că este imposibil să ajungă la 40%, dar un rezultat de 30% este foarte plauzibil și probabil e marele lor obiectiv. 

Marcel Ciolacu a anunțat deja că partidul pe care îl conduce ar fi la 31% în sondaje și vor intra la guvernare. Chiar și cu 31%, PSD nu poate spera la guvernare. Chiar și cu o victorie la alegerile parlamentare, PSD tot nu va fi la guvernare. Partidele din jurul PNL strâng circa 60% din numărul de voturi: PNL, USRPLUS, PMP și UDMR. 

PSD ar putea face guvernarea doar cu Pro România și UDMR, dacă îi vor convinge. Cu voturile minorităților, tot nu vor avea majoritate parlamentară. Marea slăbiciune a PSD-ului e faptul că Pro România nu depășește pragul de 10%. 31% PSD+5-6%UDMR+4% minorități. Pro România ar trebui să obțină cel puțin 10% pentru a da speranțe unei astfel de majorități parlamentare, dar într-un sondaj recent, partidul condus de Victor Ponta ajunge doar la 8%. 

USRPLUS e un partid imprevizibil și instabil. Totuși, e partidul care depinde cel mai mult de o prezență mare la vot și de convingerea votanților nehotărâți. Dacă vom asista la o prezență mai mică decât în 2016, atunci pentru USRPLUS va fi foarte greu să se apropie de 20%. Partidul lui Barna-Cioloș este mai aproape de 15% și are șanse să-și joace viitorul la acest prag. 

Alegerile parlamentare s-au remarcat mereu printr-o prezență mult mai mică decât la alegerile locale, prin urmare USRPLUS are speranțe mici să-și îmbunătățească rezultatul. În 2016, la alegerile parlamentare au votat doar 39% dintre cetățenii cu drept de vot. Va fi o performanță dacă se va atinge acest prag și în 2020, în plină pandemie care ucide 150-200 de persoane pe zi. În schimb, USRPLUS va fi un partid-balama util pentru PNL, care se va ridica cu pretenții prea mari. 

Atacurile USRPLUS la adresa PNL vin tocmai pe fondul acestui sentiment de inferioritate și neputință de a crește în ochii electoratului. Vlad Voiculescu, cel care orchestrează de fiecare dată atacurile asupra PNL (deși în 2016 a fost ministru sprijinit de PNL), mizează probabil pe ideea că un USRPLUS setat pe atacuri va obține mai mult la negocieri, așa cum el a obținut scaunul de viceprimar în București, dar nu orice viceprimar, ci unul cu puteri de primar. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *