Skip to content
Politică

Catedrala Mântuirii Neamului va fi SFINȚITĂ. Evenimentul durează trei zile. Restricții în Capitală

Evenimentele care marchează sfinţirea Catedralei Naţionale vor debuta vineri, odată cu sosirea la Bucureşti a Sanctităţii Sale Bartolomeu al Greciei, la ora 12.45. Patriarhul Ecumenic, însoţit şi de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Înalt preasfinţitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra, va aduce racla purtând Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul României. Această raclă va rămâne în Catedrala Patriarhală din Dealul Mitropoliei până sâmbătă, la ora 16.00, anunţă Biroul Patriarhiei Române.

Sâmbătă, la ora 16.30, racla purtând Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României şi racla cu un fragment din moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina vor fi aşezate spre închinare în pridvorul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (Calea 13 septembrie, nr. 4-60), unde vor rămâne până duminică, la ora 13.00.

Acest moment va fi urmat, la ora 17.00, de Slujba de pomenire a Eroilor români, săvârşită în Catedrala Naţională de către Patriarhul României împreună cu alţi ierarhi, potrivit news.ro.

Începând cu ora 18.00, în Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, va avea loc Slujba de Priveghere închinată Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina şi Sfântului Mare Mucenic Mercurie.

Duminică, începând cu ora 8.00, va fi oficiată Slujba Acatistului Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina în Catedrala Naţională, urmată la ora 9.00 de Slujba de Sfinţire a Altarului Catedralei Naţionale. La sfârşitul slujbei se va citi Actul de sfinţire. Liturghia va începe la ora 10.30 şi va avea loc în interiorul Catedralei Naţionale.

La ora 13.00, racla cu Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României, şi racla cu moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina vor fi aşezate la ieşirea din Sfântul Altar al Catedralei Naţionale pentru a fi cinstite de către credincioşi, după închinarea acestora în Altar.

Credincioşii care doresc să participe la slujba de sfinţire a Altarului Catedralei Naţionale sunt aşteptaţi pe esplanada din faţa Catedralei Naţionale, unde vor putea urmări slujba Sfintei Liturghii pe ecranele special montate.

Conform spaţiului interior disponibil, în timpul Sfintei Liturghii vor avea acces în interiorul Catedralei cei 2.000 de invitaţi oficiali.

Însă, după finalul Liturghei, toţi credincioşii pelerini ortodocşi prezenţi vor avea acces în Catedrală, atât în ziua sfinţirii (25 noiembrie), cât şi în zilele următoare (26-29 noiembrie, „zilele sfinţirii”), având posibilitatea să se închine în  Altar, nou sfinţit.

În seara zilei de duminică, începând cu ora 18.30, va avea loc un Concert extraordinar, la Sala Palatului, organizat de Centrul de presă Basilica al Patriarhiei Române, cu participarea Grupului psaltic „Tronos”, a Orchestrei reprezentative a Armatei Române şi a Orchestrei Naţionale „Lăutarii din Chişinău”.

Restricții rutiere, pe 25 noiembrie, cu ocazia sfințirii Catedralei Mântuirii Neamului 

În conformitate cu avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie din cadrul Primăriei Municipiului Bucureşti, în data de 25 noiembrie 2018, la Catedrala Națională vor avea loc manifestări religioase.

Pentru acest eveniment, Brigada Rutieră a Capitalei va dispune măsuri specifice, în sensul restricţionării şi fluidizării circulaţiei rutiere, în zona respectivă, astfel:

Duminică, 25 noiembrie a.c., între orele 06.00 – 20.00, se va restricționa traficul rutier, gradual, pe următoarele artere: banda I și II de circulație de pe Splaiul Independenței, tronsonul cuprins între Pod Operă și Pod Națiunile Unite, sensul de mers dinspre Pod Operă către Pod Națiunile Unite; Libertății, segmentul cuprins între Splaiul Independenței și Rond Coșbuc; Unirii, tronsonul cuprins între Bd. I.C. Brătianu până la intersecția cu Bd. Libertății; Națiunile Unite; Tudor Vladimirescu, tronsonul cuprins între Calea 13 Septembrie și Calea Rahovei. Totodată pentru afluirea și defluirea  persoanelor participante, se va restricționa traficul rutier și pe următoarele segmente: Izvor; B.P. Hașdeu; Calea 13 Septembrie, tronsonul între str. Tudor Vladimirescu și Bd. Libertății. 

Întrucât se preconizează participarea a aproximativ 30 mii de persoane, din care un număr semnificativ va ajunge în București, între orele 06.00 – 09.00, cu aproximativ 700 de autocare, parcarea acestora se va realiza, gradual, pe arterele mai sus menționate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *