Tulcea: Eleva eliminată de la Bac din cauza telefonului mobil a câștigat în instanță. Cazul a ajuns la Constanța

Adolescenta a dat în judecată Inspectoratul Școlar Județean Tulcea și Ministerul Educației după ce, la una dintre probele din cadrul BAC 2021, la finalul probei, din buzunarul de la spate al pantalonilor i-a căzut telefonul mobil, de care tânăra uitase, mobilul fiind închis. Instanța tulceană a dispus anularea procesului-verbal prin care a fost eliminată și i […]

Navrom Tulcea a suspendat cursele de pasageri şi de mărfuri către Delta Dunării din cauza lipsei resurselor financiare

Navrom Tulcea a suspendat cursele de pasageri şi de mărfuri către Delta Dunării, începând de duminică, din cauza lipsei resurselor financiare, compania susţinând că are de primit de la Ministerul Transporturilor 4,3 milioane de lei, reprezentând subvenţia pentru transporturile pe apă. Prefectul judeţului Tulcea, Alexandru Dan Munteanu, a afirmat că mai sunt şi alţi operatori […]

UPDATE Tulcea: Şlep acostat pe Braţul Sfântu Gheorghe. Căpitănia Zonală – Nu există pericol de scufundare

UPDATE 21.15 Căpitanul şef al Căpităniei Portului Tulcea, Dan Ichim, a declarat, pentru AGERPRES, că nu există pericol de scufundare în cazul vasului din Murighiol, ancorat pe braţul Sfântu Gheorghe al Dunării, pentru care intervin lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta deoarece a luat apă. „Deocamdată, se coordonează activităţile de salvare a navei. […]

Tulcea: Unde ascundea o funcționară banii din șpagă. Surpriză de proporții în timpul unor percheziții la birourile DGASPC

O funcționară din cadrul DGASPC Tulcea a fost condamnată la închisoare cu suspendare printr-o sentință definitivă a Curții de Apel Constanța, fiind găsită vinovată de fapte de corupție, potrivit ziare.com. Femeia a fost acuzată că a dezvoltat o afacere cu bilete de călătorie destinate persoanelor cu handicap pe care le deconta ilegal. În aceeași cauză […]

27 de migranţi au intrat ilegal în România la bordul unei ambarcaţiuni dn Turcia

Douăzeci şi şapte de migranţi, ajutaţi de două călăuze, au intrat ilegal în România la bordul unei ambarcaţiuni din Turcia, fiind observaţi în zona localităţii Sfântu Gheorghe. Toate persoanele au fost prinse de poliţiştii de frontieră, iar cele două călăuze, reţinute pentru 24 de ore. Garda de Coastă a transmis, marţi seara, că poliţiştii de […]

MApN: O echipă de specialişti a detonat o grenadă pe plaja de la Sfântu Gheorghe

UPDATE 21.10 Obiectul găsit pe plaja de la Sfântu Gheorghe din judeţul Tulcea este o „lovitură inertă” de aruncător de grenade, având o vechime de mai bine de 20 de ani, au transmis reprezentanţii Forţelor Navale. Aceasta a fost detonată de militari. O echipă de militari EOD (specialişti în dezamorsarea dispozitivelor explozive) de la Regimentul […]

VIDEO. Incident pe canalul Sulina, după ce două nave s-au ciocnit

Un incident a avut loc, duminică, pe canalul Sulina, după ce două nave s-au ciocnit, acestea suferind avarii minore care nu le-au pus în pericol. De asemenea, navele au plecat singure din zonă şi nu a fost necesară intervenţia remorcherelor.   Potrivit autorităţilor, o navă sub pavilion Barbados, naviga de la Galaţi spre Damietta, iar […]