Skip to content
Politică

Câteva centre de reținere, vizitate de o delegație europeană

magnanews.ro

O delegație europeană a fost în vizită cinci penitenciare şi 10 centre de reţinere şi arest preventiv, a anunțat Ministrul Justiției, Tudorel Toader, într-un comunicat de presă.

Este vorba despre o delegaţie a Comitetului European pentru Prevenirea Torturii şi Pedepselor sau Tratamentelor Inumane sau Degradante (CPT). Ministerul Justiției a anunțat că concluziile trase de membrii Comitetului au fost discutate cu autoritățile române, subliniind faptul că au existat și comentarii pozitive, informează Agerpres.ro.

Vizita a avut loc în perioada 7 – 19 februarie, concluziile fiind prezentate luni, în cadrul unei reuniuni interinstituţionale, coordonată de ministrul Tudorel Toader.

„Întâlnirea dintre reprezentanţii autorităţilor române şi membrii delegaţiei CPT a avut ca obiectiv prezentarea principalelor aspecte ce vor fi incluse în cadrul raportului preliminar, ca urmare a vizitei efectuate în România. Astfel, au fost puse în discuţie aspecte legate de activitatea penitenciarelor şi a centrelor de reţinere şi arest preventiv din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, precum şi de investigaţiile organelor judiciare cu privire la posibile fapte de rele tratamente aplicate de organele autorităţii de stat persoanelor private de libertate”, se precizează în comunicat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *