De 76 de salarii medii brute ar avea nevoie un român să își cumpere un apartament de 70 de metri pătrați, în valoare de jumătate de milion de lei. România are printre cele mai ieftine locuințe din Europa, chiar și așa prețurile au crescut de la un an la altul. Să nu uităm că există și cerere, România fiind una dintre țările cu cei mai mulți proprietari.
6 ani și 3 luni. Atât trebuie să muncească un român cu un salariu brut de peste 7.000 de lei pentru a-și cumpăra un apartament cu o suprafață de 70 de metri patrați. Suma necesară se ridică la aproximativ 100 de mii de euro. -Cât timp ți-a luat ca să strângi banii? -10 ani. -Cum ți se par prețurile? -Destul de ridicate pentru nivelul de trai pe care îl trăim. -Copiii mei s-au legat de bănci pentru că nu au avut alternativă. -Cu salariul minim pe economie nu poți nici să trăiești, dar să îți mai iei și o locuință. Prin comparație, belgienii își pot cumpăra o casă în 4 ani și 4 luni, iar norvegienii în 5 ani. În cele mai multe țări prețurile locuințelor au crescut în ultimii ani. În Austria, un metru pătrat de construcție se vinde cu 4.925 de euro, în Germania cu 4.800 de euro, iar în Franța cu aproape 4.700 de euro. România este a doua țară din Uniunea Europeană cu cele mai mici prețuri pe piața imobiliară.
Un metru pătrat de construcție costă acum, în medie, 1.417 euro, cu peste 200 de euro mai mult față de acum doi ani. Iliuță Scărișoreanu – broker imobiliar: O medie a prețurilor pentru un apartament cu 2 camere în București este de 75.000 de euro, crescând bineînțeles în funcție de zona pe care o alegem. În Ploiești vorbim despre un apartament de două camere de la 55.000 de euro. Poate să varieze și acolo în funcție de zonă. În Brăila, crește puțin 65.00 de euro pentru că este cumva și un potențial turistic și în Iași, bineînțeles, acolo prețurile cresc mult mai mult din cauza faptului că este centru universitar. Clujul este orașul cu cele mai piperate prețuri, atât la vânzare, cât și la închiriere. Un metru pătrat de construcție costă aproape 2.400 de euro sau se închiriază cu aproape 9 euro pe lună.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News