Skip to content
Politică

Câți deputați au avut curaj să voteze împotriva arestării preventive a Elenei Udrea

Președintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților, conservatorul Bogdan Ciucă, a precizat la finalul ședinței că deputații au dat un aviz favorabil pentru cele 5 solicitări ale DNA privind deputatul Elena Udrea.

Citește și: ULTIMA ORĂ Aviz pentru urmărirea penală și ARESTAREA preventivă a Elenei Udrea în dosarul „Gala Bute”

”Comisia Juridică s-a intalnit azi, am vazut ca de ce acest caracter de urgenta, ci pur si simplu cu un an si jumatate in urma s-au facut modificari, iar termenul calculat în acest caz a picat duminică. Am avut practic cinci voturi de dat astăzi.

Dosarul Bute- vot începere urmărire penală – 20 voturi pentru, unul anulat si o abtinere, prezenti 22 de membri;

Cea de-a doua solicitare, vot privind arestarea preventivă,  tot in dosarul Bute- 17 voturi pentru, 3 impotriva, 2 anulate;

A treia solicitare – inceperea urmaririi penale în dosarul Microsoft- 21 de voturi pentru, o abtinere;

Ultima solicitare in interiorul căreia existau 2 solicitari: prima- 18 voturi pentru, 2 abtineri, 2 impotriva. A doua solicitare: 16 pentru, patru împotriva și două abtineri.

Trimitem raportul la Biroul Permanent. Comisia Juridica nu stabileste nici vinovatii, nici nevinovatii. Plenul votează solicitarea Parchetului sau ministerului.

Pot confirma ca atat avocatii apararii cat si dna deputat au solicitat incuviintarea urmaririi penale”, a punctat Bogdan Ciucă la finalul ședinței.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *