Câţi kilometri va avea cel mai lung traseu de autostradă din România. Va lega Oltenia de Marea Neagră

Sursa foto: Inquam Photos / George Calin

Anul acesta, odată cu deschiderea de noi tronsoane de autostradă, România va depăși record după record în materie de cel mai lung traseu neîntrerupt de șosea de mare viteză. În această vară, odată cu finalizarea lotului 3 Sud din Autostrada Bucureștiului (A0) și a tronsonului 4 al Drumului Expres Craiova – Pitești (DEx12), va rezulta un traseu de la Craiova la Constanța de circa 475 de kilometri, peste recordul actual de 250 de kilometri de autostradă continuă.

Când vor ajunge oltenii la mare pe șosea rapidă?

„În anul 2025, vom realiza 𝗠𝗶𝗰𝗮 𝗨𝗻𝗶𝗿𝗲 𝗽𝗿𝗶𝗻 𝗶𝗻𝗳𝗿𝗮𝘀𝘁𝗿𝘂𝗰𝘁𝘂𝗿𝗮̆ 𝗿𝘂𝘁𝗶𝗲𝗿𝗮̆, ceea ce înseamnă că vom uni Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova la nivel de autostradă, putând să circulăm neîntrerupt pe drum de mare viteză, cel puțin, pe axele:
– Craiova – Pitești – București – Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău (575 km)
– Constanta – București – Pitesti – Craiova (475 km)
– Bacău – Focșani – Buzău – Ploiești – București – Constanța (506 km)”, estima la începutul anului secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu.

Prima axă deschisă din cele trei va fi Constanța – Craiova. Și asta pentru că, în pachetul de inaugurări de primăvară – vară, este prevăzut lotul 3 al A0 Sud, construit de Aktor, cât și restul tronsonului 4 al DEx12, realizat de UMB.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: