Câți muncitori străini sunt acum în România, după 3 ani în care Guvernul a acordat sute de mii de permise de muncă.

Sursa Foto: Inquam Photos/ George Călin

Numărul cetățenilor străini (non-UE) cu drept de angajare valabil în România este indicat de ultimele date, analizate de Profit.ro, la 84.218 persoane, în creștere cu circa 10.000 de persoane în mai puțin de 1 an, în contextul în care Guvernul a permis, în ultimii 3 ani, contingente de câte 100.000 de muncitori străini, constatând însă că mulți dintre ei nu rămân în România, ci pleacă la muncă în alte țări din UE.

De ce este important: Guvernul a stabilit, în decembrie, un contingent de 100.000 de muncitori străini care pot fi admiși în 2024 pe piața muncii din România, după ce inițial lua în calcul un contingent de 140.000 de lucrători străini. O astfel de cotă ar fi reprezentat o creștere substanțială față de nivelul de 100.000 stabilit pentru anii 2022 și 2023. Revizuirea propunerii Guvernului a venit după ce Patronatul Importatorilor de Forță de Muncă (PIFM) a anunțat că nu a fost epuizat contingentul de 100.000 de muncitori străini decis de autorități pentru 2023 și doar aproximativ jumătate dintre aceștia au fost aduși, în realitate, în România.

Pe de altă parte, rata cumulată de respingere a vizelor de lungă ședere pentru muncitorii străini care vor să se angajeze în România a ajuns în 2023 la aproape 30%, procent dublu față de anul 2022, potrivit datelor oficiale analizate de Profit.ro. Printre motivele refuzului s-au numărat lipsa documentelor care să ateste cunoașterea profesiilor, necunoșterea limbii engleze sau chiar suspiciuni de trafic de persoane sau risc la adresa securității naționale.

Date oficiale indică faptul că la finele lunii august numărul cetățenilor străini (non-UE) cu drept de angajare valabil era de 84.218 persoane, dintre care 73.077 – bărbați, iar 11.141 – femei.

Pentru mai multe informații citește AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: