Skip to content
Opinii

Câți oameni mai trebuie să moară pentru ca Raed Arafat să fie demis? Colectiv, Alexandra, otrava din Timișoara

marius constantin

În ultimii ani, Departamentul pentru Situații de Urgență – atât de lăudat în campaniile de PR – și-a arătat vulnerabilitățile și slăbiciunile, iar niciun guvern, niciun partid n-a îndrăznit să se apropie de Raed Arafat sau să se gândească la faptul că altcineva ar fi mai competent decât actualul secretar de stat. Raed Arafat a fost ținut mereu pe scaun indiferent câți oameni au murit sau câți au fost abandonați. S-au schimbat guverne, s-au schimbat premieri, președinți și Raed Arafat e tot acolo, pozând în marele salvator al românilor. 

În acest moment, Raed Arafat câștigă aproape cât un ministru. În 2018 a luat de Ministerul de Interne suma de 114.120 de lei pe an. În 2019, Arafat depășește puțin acest nivel, însă mai are unele venituri de la alte instituții. Scrisul său nu este caligrafic și nu putem înțelege despre ce instituții ar fi vorba. 

Sistemul unic de urgență – 112 – care nu este invenția lui Arafat, ci este impus de UE tuturor statelor membre – funcționează defectuos și ineficient în multe situații. Nu localizează apelul și angajații sunt foarte slab pregătiți pentru situații de urgență, iar la Caracal am văzut niște angajați care nu au avut niciun pic de empatie când Alexandra le cerea ajutorul.  

Alexandra, ucisă de 112

Alexandra putea fi salvată dacă 112 reușea să localizeze apelul, dar 112 a ucis-o cu indiferență și incompetență, la care a contribuit și procurorul ce a așteptat 6 ore în fața porții lui Dincă. Și ce s-a gândit Arafat? Că n-avem nevoie să localizăm apelurile, ci trebuie să avem cartele prepay cu cartea de identitate. La ce ne ajută asta? La nimic. Tot nu reușim să localizăm apelurile. Nu mai punem la socoteală timpul foarte mare de așteptare pentru o ambulanță sau o mașină de poliție, lucruri arhicunoscute în societatea românească. 

Potrivit directivelor europene și proiectului european, 112 trebuie de la sine să localizeze apelul, tocmai de aceea a fost gândit. Deși s-au investit bani în STS, România nu are această posibilitate în 2019. S-a agitat Arafat în acest sens? A tăcut pe scaunul său din MAI, în timp ce firmele lui Sebastian Ghiță aveau contracte cu STS. 

Lăsați să moară otrăviți în Timișoara

Acum, problema cu 112 persistă și descoperim și alte noi probleme. Aflăm că memoria sistemului unic de urgență se șterge cu fiecare dispecer intrat în tură. Deci angajații nu au putut să-și dea seama că în acel bloc din Timișoara e o problemă generală, care pune în pericol viața tuturor locatarilor. 

Raed Arafat ne explică: „au fost dispeceri diferiți, s-a schimbat tura”. Și acest lucru i-a împiedicat să-și dea seama că dacă au murit deja doi copii în blocul ăla vor urma și alții cât de curând. La criza din Timișoara mai trebuie să punem la calcul și indolența medicilor, pentru că anumite persoane din bloc au mers la spital, și-au făcut analize, însă niciun medic nu și-a dat seama că acei oameni ar fi fost otrăviți. Chiar medicii recunosc că analizele erau „oarecum bune”. Acest „oarecum” ridică multe semne de întrebare în legătură cu profesionalismul medicilor. 

112 a fost ineficient și inutil și pentru oamenii din Timișoara, i-a lăsat să moară otrăviți în casele lor. Raed Arafat are ceva să-și reproșeze? Nimeni nu-i cere demisia. Premierul Ludovic Orban e în continuare într-o dispută cu Viorica Dăncilă, deși ar trebui să-și aducă aminte că acum principala sa responsabilitate este guvernul, nu reglările de cont din politică. 

Colectiv. „Lasă-i în p**a mea” 

Dar cel mai mare eșec al lui Arafat rămâne fără discuții cazul Colectiv. Intervenția Departamentului pentru Situații de Urgență a fost groaznică, s-a văzut inclusiv pe filmare cum la un moment dat, un pompier țipa „lasă-i (n.r. pe victime) în p**a mea”. 

Tot pe filmare vedem cum victimele erau cărate pe brațe de alți oameni din club, în timp ce pompierii fugeau debusolați și erau mai mult prezență, neînțelegând ce se întâmpla și neavând nicio idee cum să se organizeze. ISU a acționat dezorganizat, dar Raed Arafat e considerat în continuare cel mai bun în domeniu. 

A apărut filmarea – este clar pentru toată lumea că Departamentul pentru Situații de Urgență a ascuns această filmare – și totuși Arafat e în Guvern, conduce același departament și mâine alte vieți vor fi în mâinile lui. 

Directorul STS a fost demis după tragedia de la Caracal, dar Raed Arafat a rămas în funcție. Președintele Iohannis nici n-a îndrăznit să-l critice. PSD l-a mai amenințat de câteva ori pe Arafat, însă nu au luat nicio decizie. 

Desigur, Raed Arafat a făcut și lucruri bune pentru România. A pus bazele SMURD și a dezvoltat o echipă de intervenție, dar asta nu înseamnă că trebuie să reziste în funcție indiferent ce se întâmplă și indiferent câți oameni vor muri din cauza incompetenți de care dă dovadă, uneori, Departamentul pentru Situații de Urgență. Iar greșelile de la Colectiv nu ar trebui iertate. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *