Inteligența artificială (AI) a evoluat rapid de la un subiect destinat specialiștilor în tehnologie la o prioritate pentru angajatori și un instrument esențial în mediul profesional.
Potrivit unui sondaj recent realizat de platforma de recrutare bestjobs, peste 61% dintre angajați folosesc AI la locul de muncă, în timp ce 13% intenționează să o facă în viitorul apropiat. Doar 1 din 4 angajați consideră că AI nu are aplicabilitate în rolul lor. În ceea ce privește încrederea în deciziile generate de AI, 55% dintre angajați declară că au un grad mare de încredere. Pe de altă parte, 24% spun că AI oferă uneori rezultate eronate, iar 21% nu au prea multă încredere în recomandările sale.
Principalele motive care stau la baza utilizării AI sunt reducerea timpului necesar pentru finalizarea sarcinilor (53%), creșterea productivității (32%) și diminuarea erorilor (29%). Totodată, 19% dintre angajați au observat o îmbunătățire a colaborării între echipe. Însă, utilizarea AI nu este lipsită de provocări, 19% dintre respondenți au remarcat o creștere a numărului de greșeli cauzate de rezultate incorecte generate de această tehnologie iar 11% dintre angajați consideră că angajatorii susțin folosirea tehnologiei AI doar pentru că este la modă.
Angajații români folosesc AI la job pentru o varietate de sarcini menite să îmbunătățească eficiența și productivitatea. Cei mai mulți (47%) folosesc tool-uriI pentru generarea de conținut, cum ar fi texte, imagini și rapoarte (47%) și automatizarea răspunsurilor la e-mailuri (34%) sau traduceri (32%). De asemenea, 24% dintre profesioniști folosesc astfel de tool-uriI pentru analiză de date, automatizarea sarcinilor repetitive (21%) sau rezolvarea problemelor complexe (18%). Printre cele mai populare instrumente AI se numără platformele de generare de conținut (62%), chatboții (39%) și software-ul de analiză predictivă (19%), care contribuie semnificativ la optimizarea fluxului de lucru.
“AI a devenit un partener esențial atât pentru angajați, cât și pentru angajatori, facilitând procesele și sporind productivitatea. Noi, la bestjobs, avem misiunea de a aduce beneficiile AI-ului în procesul de recrutare și de a îmbunătăți această experiență. De exemplu, acum, candidații au la dispoziție unul dintre cele mai valoroase instrumente din piață – evaluarea CV-ului cu Bia, consilierul AI de la bestjobs. Cu ajutorul acestei soluții, utilizatorii pot vedea cât de bine se potrivesc CV-urile lor cu joburile dorite, își pot identifica punctele forte și aspectele de îmbunătățit. În același timp, și recrutorii primesc evaluări detaliate, ceea ce le permite să ia decizii mai informate și să identifice mai rapid candidații potriviți.” spune Ana Vișian, Marketing Manager bestjobs
Deși integrarea AI la locul de muncă aduce numeroase beneficii, procesul nu a fost la fel de ușor pentru toți utilizatorii. În timp ce 66% dintre angajați consideră că adaptarea a fost simplă, 24% încă se acomodează cu utilizarea noilor tehnologii. Un factor care îngreunează această tranziție este lipsa sprijinului din partea angajatorilor – doar 18% dintre respondenți au beneficiat de programe de training sau au primit ghiduri și documentație (11%), în timp ce 49% au fost nevoiți să învețe pe cont propriu.
Cu toate acestea, AI-ul joacă un rol tot mai important în dezvoltarea profesională, o abilitate esențială pentru profesioniștii care vor să fie relevanți pe piața muncii. Tot mai multe companii caută candidați care știu să utilizeze AI, iar angajații percep această tehnologie ca un factor de creștere a eficienței (50%), o competență esențială pentru viitor (32%) și un instrument care facilitează învățarea de noi concepte (42%). În plus, 29% dintre angajați consideră că AI stimulează creativitatea, iar 39% afirmă că îi ajută să obțină rezultate mai bune în activitatea lor profesională.
Sondajul bestjobs a fost realizat în luna ianuarie 2025, pe un eșantion de 784 de utilizatori de internet.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News