Caz istoric. Un fost consilier al lui Trump, Peter Navarro, intră la închisoare pentru sfidarea Congresului

Sursa foto: Wikipedia

Peter Navarro, fost consilier la Casa Albă al fostului preşedinte Donald Trump, s-a prezentat marţi la o închisoare federală din Miami, intrând în istorie ca primul fost oficial de la Casa Albă care este încarcerat după ce a fost condamnat pentru sfidarea Congresului, relatează CNN.

Navarro a fost condamnat la patru luni de închisoare pentru că a refuzat să se conformeze unei citaţii din partea Comisiei speciale a Camerei Reprezentanţilor care a investigat atacul din 6 ianuarie 2021 de la Capitoliul SUA.

Navarro l-a consiliat pe Trump pe probleme comerciale în timpul preşedinţiei sale şi a făcut parte dintr-un grup de lucru COVID-19. El a devenit un susţinător vocal al afirmaţiilor false ale lui Trump privind frauda generalizată la vot în alegerile din 2020.

Înainte de a se prezenta la închisoare, Navarro a vorbit timp de 30 de minute la o benzinărie şi a calificat cazul împotriva sa drept un „atac fără precedent asupra separării constituţionale a puterilor”. El a susţinut că tacticile juridice care au fost folosite împotriva sa vor fi folosite şi împotriva lui Trump: „Sunt supărat – asta simt în acest moment”, a mărturisit el.

Navarro este unul dintre puţinii membri ai cercului intim al lui Trump care a fost tras la răspundere de sistemul de justiţie penală pentru rezistenţa sa de a răspunde controlului puterii legislative.

Intrarea lui Navarro în închisoare vine în condiţiile în care Trump însuşi riscă să suporte consecinţe penale pentru diversele infracţiuni de care a fost acuzat.

„Este istoric şi va fi (un caz de referinţă) pentru viitorii consilieri ai Casei Albe care vor fi citaţi de Congres”, a declarat luni Stanley Brand, fost consilier general al Casei Albe, care acum îl reprezintă pe Navarro.

LUPTE ÎNTRE RAMURILE PUTERII

Pedeapsa primită de Navarro pentru că s-a sustras unei anchete a Congresului va întări pârghiile pe care le vor avea legislatorii – sub administraţiile ambelor partide – pentru a obţine cooperarea unor foşti sau actuali oficiali în cadrul investigaţiilor lor.

Timp de zeci de ani, cele două ramuri ale puterii s-au angajat într-un joc de-a şoarecele şi pisica în ceea ce priveşte protecţia de care se bucură oficialii Preşedinţiei şi modul în care Congresul poate să îi oblige să fie audiaţi.  Au existat imbolduri de ambele părţi pentru a negocia în vederea unui acord mai degrabă decât să testeze în instanţă ceea ce ţine de privilegiu executiv şi imunitate.

În acest caz, Departamentul de Justiţie a făcut demersul neobişnuit de a urmări în justiţie un fost consilier al Casei Albe pentru că nu a dat curs unei citaţii a Congresului.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: