PSnews

Recent

Caz revoltător: medicamentele anti-furie, TĂIATE de pe lista compensatelor

ghidcabinet.ro

Citiți în cele ce urmează despre un caz revoltător: medicamentele anti-furie au fost TĂIATE de pe lista compensatelor.

Ministerul Sănătății a tăiat mai multe medicamente de pe lista celor compensate. Este vorba despre pastile cunoscute și folosite pentru majoritatea pacienților care le primeau gratuit până acum. Puși în fața faptului împlinit, mulți directori de centre s-au văzut nevoiți să le ceară aparținătorilor să cumpere medicamentele, iar în cazul bolnavilor pe care nu îi caută nimeni au făcut chetă și le-au luat din banii angajaților. Au ales asta ca să se poată apăra pentru că este vorba despre pacienți care devin violenți în lipsa tratamentului, scrie Jurnalul Național.

Medicamentele au fost scoase de pe lista celor compensate la începutul acestei luni și toți medicii de familie au anunțat că nu mai pot parafa rețete gratuite care să le conțină. Folosite în tratarea afecțiunilor psihice, Diazepamul și Carbamazepina mai pot fi cumpărate doar la preț întreg. Creșterile sunt între 10 și 70 de lei, în funcție de medicament. Astfel, pastile care până acum costau 20 de lei au ajuns să coste chiar și 90 de lei, iar diferența trebuie suportată de undeva.

Directorul unei centru pentru îngrijirea persoanelor cu probleme psihice din Argeș a mărturisit pentru publicația citată că măsura i-a surprins atât de mult, încât au fost nevoiți să găsească soluții de moment. Pentru cei care sunt căutați de rude, aparținătorii au fost puși să plătească tratamentul.

Comentarii

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inapoi