Skip to content
Republica Moldova

Cazul Bezos: oficialii ONU nu au voie să folosească Whatsapp

" "

După ieşirea la iveală a cazului piratării telefonului lui Jeff Bezos, şeful Amazon, ONU a anunţat că oficialii săi nu au voie să comunice prin intermediul WhatsApp.

Din motive de securitate, comunicarea pe Whatsapp nu mai este permisă între oficialii ONU.

" "
" "

Un anunţ în acest sens a fost făcut joi de Farhan Haq, un purtător de cuvânt al Naţiunilor Unite.

Conform unui raport publicat miercuri de doi experţi ONU, există semne cu privire la o „posibilă implicare“ a prinţului moştenitor al Arabiei Saudite, Mohammad bin Salman, în piratarea telefonului lui Jeff Bezos prin intermediul Whatsapp.

Întrebat dacă secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a comunicat prin intermediul Whatsapp cu Mohammad bin Salman sau cu lideri ai altor ţări, Farhan Haq a declarat că „principalii oficiali ai ONU au primit instrucţiuni să nu utilizeze WhatsApp, întrucât acesta nu este considerat un mijloc sigur“ de comunicare.

Deci, nu, eu nu cred că secretarul general utilizează“ această aplicaţie, a adăugat el, precizând că recomandarea de a nu folosi WhatsApp datează din iunie anul trecut, relatează Adevarul.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *