Clinica dentară unde o fetiță de doi ani a decedat după ce a fost sedată recunoaște că nu avea avize și autorizații pentru toate spațiile. Într-un comunicat, cabinetul susține că a investit „în noi spații medicale și echipamente moderne de sedare, iar procedurile de avizare și autorizare pentru aceste spații sunt în desfășurare, conform etapelor legale prevăzute”. În ce privește sedarea profundă, clinica punctează că avea autorizațiile și avizele necesare.
Clinica punctează că demersurile „au fost cunoscute și monitorizate de instituțiile abilitate, în conformitate cu legislația aplicabilă”. De asemenea, susține că activitățile de sedare profundă, desfășurate în ultimii ani, s-au realizat în cadrul unei unități care a funcționat în baza autorizațiilor și avizelor necesare.
„Pentru corecta informare a publicului, menționăm că activitățile de sedare profundă, desfășurate de clinică în ultimii ani, s-au realizat în cadrul unei unități care a funcționat în baza autorizațiilor și avizelor necesare, eliberate de instituțiile competente. În procesul de extindere a activității, clinica a investit în noi spații medicale și echipamente moderne de sedare, iar procedurile de avizare și autorizare pentru aceste spații sunt în desfășurare, conform etapelor legale prevăzute. Aceste demersuri au fost cunoscute și monitorizate de instituțiile abilitate, în conformitate cu legislația aplicabilă”.
Citeşte mai mult aici.
Autor
-
Redactor, Jurnalistă cu experienţă de peste 20 de ani în presă. După studii în comunicare în Turcia, a debutat în 2011 în presa autohtonă. A activat la agenţiile de presă Mediafax şi News.ro.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News













