Skip to content
Politică

Cazul Frunzăverde: Rușanu s-a pomenit cu un general SIE și era să fie EXCLUS din PNL / EXCLUSIV

replicahd.ro

Redacția PSnews.ro continuă să vă prezinte dezvăluiri incendiare din cartea „Mai sunt judecători la Berlin”, ce va apărea în luna mai sub semnătura fostului vicepreședinte al PNL Dan Radu Rușanu.

De data aceasta, cel care a condus ASF de la înființare (2013) până în 2014 dă la o parte cortina de pe culisele principalei trădări politice a anului 2012 – ne referim la dezertarea lui Sorin Frunzăverde din PDL (unde ocupa funcția de prim-vicepreședinte) și trecerea lui la PNL (pe postul de vicepreședinte), provocând un val similar de defectări la nivel național – atât în rândurile aleșilor locali, cât și printre parlamentari, acest din urmă nivel fiind esențial pentru reușita moțiunii pe care USL a depus-o împotriva guvernului MRU în în aprilie 2012, la o lună după gestul lui Frunzăverde.

„Unchiul” Dan Radu Rușanu ține să precizeze că negocierile privind transferul „Ayatollahului” Sorin Frunzăverde începuseră în august 2011, intermediarul fiind Marcel Vela (primarul PNL al Caransebeșului între 2004 și 2016).

Iată cum povestește fostul șef al ASF prima întâlnire cu Frunzăverde, întreruptă pe nepusă masă de către Ioan Talpeș, directorul SIE din anii 1992-1997:

În acel moment, când discuţia devenise mai aprinsă, în restaurant a apărut un om transpirat tot, murdar pe mâini şi foarte agitat. Ospătarul l-a şi întâmpinat, spunându-i că localul este închis până la ora 18.00.

– Vreau doar să dau un telefon! a strigat omul foarte nervos. Toţi cei de la masă am rămas înmărmuriţi: era Ioan Talpeş, fost şef al Serviciului de Informaţii Externe între 1992 și 1997 şi consilier prezidenţial în mandatul lui Ion Iliescu. Imediat, patronul i-a ieşit în întâmpinare:

– Ce s-a întâmplat, domnule general?

– Am rămas cu maşina în pană şi nu pot să montez roata de rezervă.

– Haideţi că vă ajut eu, s-a oferit patronul şi l-a scos din local.

Mai mult decât surprinşi, ne-am uitat unii la alţii: „Ne-a văzut, nu ne-a văzut?“

După vreun sfert de oră, s-a întors şi patronul:

– Avea pană pe spate şi nu știa să-și monteze roata de rezervă.

Nu ne-am mai spus nimic; doar ne-am privit cu subînţeles: „A naibii coincidenţă! Chiar aşa să fie?“

Ne-am ridicat de la masă şi am hotărât ca următoarea întâlnire să aibă loc peste câteva luni, în altă parte. Am plecat pe rând, câte unul, în altă direcție. Am ajuns la primărie după treizeci de minute. Marcel Vela mă aştepta.

– Ce zici, coincidenţă sau regie? l-am întrebat.

– Nu ştiu; nu cred, dar o să vedem”.

Mai târziu, Dan Radu Rușanu relatează cum, în prima jumătate a anului 2012, i-a propus lui Crin Antonescu (președintele de atunci al PNL) să ia un lider liberal la întâlnirea decisivă privind atragerea lui Frunzăverde, iar șeful partidului l-a îndemnat să-și aleagă dintre vicepreședinții Radu Stroe și Relu Fenechiu. Rușanu, în schimb, l-a ales pe deputatul de Dolj Mihai Voicu (vicepreședinte pe regiunea Olteniei), motivând că „e mai echilibrat şi cunoaşte foarte bine statutul partidului”.

„Dacă negociez cu Frunzăverde, este bine să am pe lângă mine pe cineva ca Mişu Voicu”, a continuat Rușanu în convorbirea cu Antonescu.

De altfel, același Mihai Voicu i-a expus un scenariu negru lui Dan Radu Rușanu: posibilitatea ca președintele PNL să îi excludă din partid pe amândoi în cazul în care s-ar fi răzgândit Sorin Frunzăverde (ipoteză îndreptățită de faptul că PDL-istul și-a ținut telefonul închis după întrevederea finală cu cei doi PNL-iști, ca să evite asaltul mediatic).

Redăm mai jos relatarea lui Rușanu:

„Mişu Voicu gândeşte cu voce tare:

– Singurii care au făcut anunţul şi au afirmat că Frunzăverde a trecut la PNL am fost noi. El nu a confirmat acest lucru, dar nici nu l-a infirmat. Dacă mâine spune că nu este adevărat, că este doar o dorinţă de-a noastră, noi nu putem să contestăm cu nimic; este cuvântul nostru contra cuvântului lui.

S-a lăsat o tăcere apăsătoare în maşină – Mişu avea dreptate.

Fusese o negociere pe care o confirmă doar o singură parte.

„Dacă Frunzăverde o va infirma, suntem în rahat rău de tot“, am gândit abătut. Totuşi, am mai găsit putere să mă întreţin cu Mişu Voicu:

– Auzi, m-am gândit ca Beni Ardelean să preia organizaţia PNL Hunedoara – îl arăt eu pe prietenul nostru de la volan. Va candida pe colegiul meu; este ardelean născut şi crescut în Haţeg, cunoaşte şi îl cunoaşte toată lumea din Hunedoara, a mai candidat şi-n 2008. Tu, la Dolj, la cine te-ai gândit să candideze pe colegiul tău?

Mirat, Mișu Voicu s-a întors către mine:

– De ce trebuie să las pe cineva în locul meu?!

– Păi, dacă povestea asta cu Frunzăverde nu se confirmă, ne dă Crin Antonescu afară pe amândoi; aşa că gândeşte-te la un înlocuitor serios.

Am izbucnit în râs, mai puţin Mişu, care continua să butoneze telefonul. Eu îi spun:

– Sună-l pe Crin, să-şi amâne orice anunţ privind trecerea lui Frunzăverde la PNL.

– L-am sunat, Crin are telefonul închis, a răspuns Mişu posomorât.

– E clar! Este în Biroul Politic şi stabilesc măsurile de sancţionare, ne-a încurajat Beni Ardelean râzând”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *