Cazul Halep strică și mai mult percepția românilor despre sport: Dovada unei realități crunte

Sursă foto: Captură Video

România s-a îndepărtat de ce înseamnă sport în adevăratul sens al cuvântului. Atât în ceea ce privește mediatizarea, cât și percepția oamenilor. Confirmarea acestei realități tocmai am primit-o, încă o dată!

În weekend, la Chicago, s-a stabilit recordul mondial în proba de maraton, Kelvin Kiptum (Kenya, 23 de ani) parcurgând distanța de 42,195 de kilometri în 2 ore și 35 de secunde. Am fost contemporani, așadar, cu un rezultat uriaș, în condițiile în care e pentru prima dată în istoria omenirii când un sportiv a coborât sub borna de 2 ore și 1 minut în proba regină a atletismului. În care, cândva, și noi am produs un rezultat magnific: aurul olimpic cucerit de Constantina Diță, la Beijing, în 2008, cu timpul de 2 ore, 26 de minute și 44 de secunde.

Deși alergarea e un sport tot mai popular în România – toate cursele de la Maratonul București, care urmează în weekend, sunt sold-out! – în presa din România performanța lui Kiptum s-a rezumat la o simplă știre. Cu excepția „Adevărul“, care a revenit asupra subiectului și l-a disecat pe larg, niciun alt site sau ziar n-a mai scris nimic despre o performanță sportivă colosală.

Drama e că, pe lângă această abordare mediatică, și percepția românilor despre astfel de rezultate istorice a fost stricată de cazul Halep. Ne dăm seama de acest lucru, când vedem comentariile care au însoțit performanța lui Kiptum în mediul online. Aici, au curs ironiile și suspiciunile cum că alergătorul din Kenya ar fi fost dopat! Asta deși, la ora publicării acestui text, nu există nicio dovadă în acest sens! Un comentariu, postat de un cititor la un articol de pe adevarul.ro, ne arată ce au înțeles unii români după munca titanică depusă de Kiptum: „Recordul Roxadustatului“.cian Bute, un alt sportiv român care a picat testul antidoping pe final de carieră

S-a ajuns aici pentru că, nu doar Simona Halep, ci și un alt sportiv uriaș al României, Lucian Bute, a fost prins dopat pe final de carieră. Vorbim despre adevărate lovituri pentru credibilitatea sportului. Venite după ce am tot avut cazuri celebre de dopaj, cu eroi care s-au dovedit a fi niște trișori. Exemplul Lance Armstrong (ciclism) e cel mai puternic în acest sens.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: