Skip to content
Politică

Cazul Kovesi. Germania intervine: cere Comisiei Europene declanşarea „opţiunii nucleare“ împotriva României

Gunther Krichbaum, preşedintele comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag-ul german şi un bun cunoscător al situaţiei din România, i-a trimis joi o scrisoare prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, în care critică dur guvernul României pentru investigarea Laurei Codruţa Kovesi de către secţia pentru magistraţi.

Krichbaum îi cere voalat lui Timmermans să declanşeze procedura care a început deja în cazul Poloniei: ”ce alţi paşi viitori în direcţia demontării statului de drept se mai aşteaptă din partea Guvernului României până când Comisia va declanşa procedura pentru activarea Articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene?”

Activarea Articolului 7 din Tratatul UE împotriva unui stat membru UE duce la blocarea dreptului de vot al acelui stat în Consiliul UE, ceea ce se traduce prin suspendarea de facto a drepturilor sale de membru, conform Adevărul.

Gunther Krichbaum arată în scrisoarea consultată de G4Media.ro că prin acest dosar a fost încălcată ”o linie roşie”: ”iniţierea anchetei judiciare este foarte clar motivată politic, pentru a torpila candidatura foarte promiţătoare a Laurei Kövesi pentru funcţia de procuror şef al Parchetului European. Aceasta manevră îmi aminteşte de timpurile întunecate al dictaturii comuniste, pe care credeam că România le-a depăşit de mult”.

Scrisoarea integrală a lui Gunther Krichbaum:

Începerea urmăririi penale împotriva Laurei Köveși

Stimate domnule vicepreședinte,

Ieri a devenit cunoscut că Laura Köveși a fost chemată la audieri de către Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție, nou înființată în octombrie 2018. Constituirea acestei secții s-a numărat printre modificările deosebit de controversate din sistemul de justiție românesc. Aceasta a fost criticată și de Comisia de la Veneția, întrucât de aceasta se leagă, între altele, temerea concretă că prin intermediul acestei Secții ar putea fi intenționat intimidați reprezentanți ai Justiției. Motivul chemării de acum la audieri este denunțul tocmai al unui fost deputat din Parlament, care s-a sustras urmării penale prin fuga în Serbia.

Îngrijorător este și că chemarea la audieri a doamnei Köveși este apărată în fața opiniei publice tocmai de către procurorul-șef adjunct al Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție. Este vorba aici de aceeași persoană pe care ministrul Justiției Toader vrea să o impună ca succesor al doamnei Köveși la conducerea Direcției Naționale Anticorupție, în pofida votului Consiliului Superior al Magistraturii și în pofida îndoielilor președintelui.

Din punctul meu de vedere, investigațiile demarate, prin intermediul cărora să fie împiedicată candidatura cu șanse de succes a Laurei Köveși pentru funcția de procuror general european, sunt foarte clar motivate politic. Aceasta îmi amintește de timpurile cele mai negre ale dictaturii comuniste, pe care le credeam depășite și în România. Tot aici se încadrează și faptul că în presa românească apropiată Guvernului se speculează deja despre impunerea unei interdicții de a părăsi țara.

Prin acest nou atac împotriva justiției independente, pe care Laura Köveși o reprezintă în România ca nimeni altcineva, a fost depășită o linie roșie. Astfel, îndeosebi acțiunile ministrului român al Justiției Toader sunt în măsură să submineze în continuare independența justiției, care a fost un criteriu decisiv pentru aderarea României la UE. De aceea solicit Comisiei de urgență să utilizeze toate posibilitățile care îi stau la dispoziție pentru a influența pozitiv România.

Având în vedere aceste evoluții regretabile îmi pun totodată întrebarea ce alți pași de demontare a statului de drept de către guvernul României mai trebuie așteptați, înainte ca Comisia să demareze o procedură conform articolului 7 TUE. România se află acum la Președinția Consiliului Uniunii Europene. Șansele legate de aceasta pentru țară sunt din păcate însă total contracarate de evoluțiiile actuale.

Cu salutări cordiale,
Gunther Krichbaum

2 comentarii la “Cazul Kovesi. Germania intervine: cere Comisiei Europene declanşarea „opţiunii nucleare“ împotriva României

  1. Credeti ca daca ar fi asa Germanieo i.ar conveni?Nu dlor..ar trece tit orin dunare si marea neagra…si legatura cu rasaritul tot pe aici s ar face.In timp ar fi pusa la pubct se China si Sua. ..ori una din ele..daxabi s ar acorda facilitati Aratarea pisicii e pentru fricosi si fraieri.Cand a ajutat Germania Romania?A facut razboiul cu petrolul romanesc…iar acum nu a denuntat pactul Riventrop..Molotov De Ce?Sa easpunda Codruta….ca ea a fost medaliata😆

  2. Dn.Aurel.Vrei ceva bun ptr. România sau nu?Vrei în continuare să domnească haosul care există sau vrei dreptate.Toader nu mai are ce căuta acolo unde e,viorica e prea analfabetă și Trăgea a ajuns să fie prea proprietar pe țară.Mai gîndește-te un pic la viitor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *