Senatoarea PNL, Nicoleta Pauliuc, a decalarat pentru PS News, că dincolo de cazul Spitalul Pantelimon, Alexandru Rafila și-a dat examenul incompetenței prin mai multe mijloacele. „Din punctul meu de vedere trebuia o schimbare a sistemului de sănătate, a modului de abordare a unor astfel de situații de criză”, a precizat Pauliuc.
„Eu cred că soluția reală, exactă, la ceea ce se întâmplă în Sănătate- pentru că ministrul Rafila a avut și timp să facă modificări, a avut timp să se aplece asupra acelor lucruri pe care le-au cerut pacienții- soluția, din punctul meu de vedere, este demisia domnului Rafila.
Da, și asta nu pentru că e legat neapărat de cazul de la Pantelimon, ci și din cauza strigătului de ajutor și de disperare al pacienților oncologici. Da, pentru că eu, anul trecut, în momentul în care a modificat și a dat ordonanța și am spus foarte clar că prin această ordonanță, de fapt, își va lua timp să nu facă nimic. Eu cred că am avut dreptate.
Deci, din punctul meu de vedere trebuia o schimbare a sistemului de sănătate, a modului de abordare a unor astfel de situații de criză.
Eu cred că domnul Rafila și-a dat examenul incompetenței sale. Eu sper ca în momentul în care se va face analiza de care spunea premierul Ciolacu, primul pe lista remaniaților să fie domnul Rafila”, spune Nicoleta Pauliuc, pentru PS News.
Senatoarea afirmă, printr-o postare pe pagina sa de Facebook că Rafila îl minte chiar si pe primul ministru si ca „solutia sta doar in pixul” lui Marcel Ciolacu.
„De mai bine de un an de zile, de când Alexandru Rafila n-a fost în stare și nici n-a vrut să promoveze normele de implementare ale Planului Național de Prevenire și Combatere a Cancerului PNCC, susțin că lucrurile nu sunt în regulă la Ministerul Sănătății. Am purtat discuții cu premierul Ciolacu în această circumstanță și i-am spus că Rafila îl minte.
Eu îl înțeleg pe șeful PSD că este supărat după ce domnul Rafila i-a stricat momentul în care voia să-și anunțe candidatura la prezidențiale, dar soluția stă doar în pixul domniei sale.
Eu cred că am trecut de faza în care acoperim un scandal de asemenea proporții încercând să incendiem cu declarații politice agenda mass media.
Încă sper că domnul Prim-ministru va da dovadă de înțelepciune, va face ce e normal și ce trebuie”, a conchis Nicoleta Pauliuc.”.
Amintim că în 2022 a fost adoptată legea care impunea obligații Ministerului Sănătății privind aplicarea PNCC. Ulterior, Alexandru Rafila a anunțat că ministerul lucrează la un alt Plan de Combatere a Cancerului (PNCC), ceea ce a i-a adus critici din partea asociațiilor pacienților oncologici. Nicoleta Pauliuc, ea însăși, a fost pacient oncologic.
Bolnavii de cancer „aşteptau ca pe apa vie implementarea Planului naţional de prevenire şi combatere a cancerului (PNCC) elaborat de cei mai buni experţi medicali din România sunt împinşi de ministrul PSD al Sănătăţii, Alexandru Rafila, în purgatoriu”, spunea Pauliuc, în martie 2023
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News