„Profesioniști care au făcut parte din Comisia de analiză a deciziilor, Colegiul medicilor, sau comisia de la Ministerul Sănătății cu ceea ce au scos în evidență în urma anchetelor de nu prea se “bate” cu ceea ce spun procurorii, azi.
Cred că până la sfârșitul acestei anchete, nu trebuie să aruncăm această această imagine pe corpul medical, dar în același timp va trebui să înțelegem că trebuie aprofundat ceea ce se întâmplă la Spitalul Pantelimon.
Procurorii au probele lor dar, în același timp, obligau mai mult Ministerul Sănătății și pe ministrul Rafila și autoritate titulară care este la Spitalul Sfântul Pantelimon să facă aceste analize.
Care a fost cauza acestor decizii? Ce a lipsit acelor profesioniști să-și facă treaba? Care a fost decizia acelor profesioniști?
Niciunul dintre noi n-am fost învățați, nici la școală, nici în nici în viața de zi cu zi, ca medici, să alegem cine trăiește și cine moare. În același timp, noi trebuie să avem niște resurse cu care lucrăm, iar cei din terapie intensivă au anumite patologii, unii chiar sunt pe final. Noi, ca profesioniști, efectiv trebuie să ajutăm să trăiască acești pacienți și care pot să fie salvați. Dar nu avem dreptul de a decide să încheiem viața, nu asta este menirea noastră.
Eu cred că acele controale trebuia să fie un pic mai serioase, iar deciziile luate atunci sau ar fi trebuit să fie luate pe parcursul acestor luni și nu s-au luat, cred că au lăsat loc la interpretări și azi, avem discuțiile pe care le avem.
Pe de altă parte, ar trebui să reiterăm încă o dată necesitatea unei reforme în sistemul medical românesc.
Fiecare caută un act medical de calitate, dar nu-l va putea face atâta timp cât vom da vina pe o singură finanțare sistemului medical, cât timp nu vom căuta niște manageri performanți și nu vom plăti performanța în spitalele din România.
Trebuie să ne întoarcem un pic spre asociațiile de pacienți care trag de noi de atâția ani de zile semnalându-ne neregulile și ar trebui într-adevăr autoritățile titulare, (că sunt Ministerul Sănătății, că sunt autoritățile locale sau autoritățile județene care au în administrare acestei unități sanitare, prin consiliile de administrație) să analizeze acele atitudini și să putem avea un act medical de calitate pentru a nu lăsa loc la interpretări sau să așteptăm o anchetă care este în curs.
Nu trebuie să avem o imagine aruncată asupra tuturor din corpul medical din acel spital. Cei care într-adevăr au greșit va trebui să plătească.
În orice spital avem o comisie de analiză a deceselor împreună cu directorul medical, șeful de secție, anatomopatologul, medicul curant. Fiecare deces trebuie să aibă o analiză, vedem cauzele și dacă acel pacient putea fi salvat.
Repet, timpul unei reforme în sistemul medical din România va trebui să vină, că vrem, că nu vrem”.
Cazul Spitalului Pantelimon: patru luni, trei anchete și doi medici reținuți
11 aprilie: 17 pacienti decedatiin 4 zile la Spitalul Pantelimon
Sesizările depuse de cadrul medical devin publice. Ministerul Sănătății anunță că trimite Corpul de Control la Spitalul Pantelimon.
Scandalul a izbucnit pe 11 aprilie. Atunci au ajuns în presă declarațiile unui cadru medical, care dezvăluia că, în perioada 4-7 aprilie, deci în decurs de doar patru zile, 17 pacienți de la ATI au decedat, din cauza administrării incorecte a unui medicament.
12 aprilie: Încep verificările Corpului de control, ancheta internă.
Rezultat preliminar: decesele nu s-au putut evita.
Corpul de Control din Ministerul Sănătății a fost trimis la Spitalul Pantelimon. În paralel, și procurorii adunau documente. O zi mai târziu, ministrul de resort, Alexandru Rafila, era în fața spitalului. Iar Bogdan Socea, managerul de la Pantelimon, avea deja o primă concluzie, aceea ca au fost decese care nu puteau fi evitate, din analiza preliminară.
17 aprilie 2024: Finalul anchetele administrative la Spitalul Pantelimon
Ancheta internă: Comisia nu a constatat nicio abatere profesională
Corpul de control: comunicare defectuoasă între conducerea unității și persoanele în cauză.
Șase zile mai târziu, oficialii transmit un comunicat sec: „Sesizările formulate de către angajații spitalului au la bază o comunicare defectuoasă între conducerea unității și persoanele în cauză”.În aceeași zi, apărea și raportul comisiei interne din spital. Responsabilii au ajuns la aceeași concluzie: în secția de Anestezie-Terapie Intensivă de la Pantelimon, medicii au procedat corect. Ba mai mult, asistenta care a făcut denunțul era pusă la zid.
Comisia nu a constatat nicio abatere profesională, respectându-se toate protocoalele și procedurile terapeutice existente. Rămâne în discuție presupusa faptă a depășirii grave a competenței profesionale a unei asistente medicale, care ar fi afirmat că a modificat din proprie inițiativă doza de noradrenalină, dar nu exista nicio dovadă că acest lucru s-ar fi petrecut în realitate.
7 august 2024: Doi medici și o asistentă, reținuți
Patru luni mai târziu, Ministrul Sănătății își schimbă radical opinia: cere public demisia directorului medical și a managerului spitalului Pantelimon. Solicitarea lui Alexandru Rafila a venit cu doar câteva ore înainte ca Parchetul de pe Lângă Tribunalul București să anunțe, oficial, că propune arestarea preventivă a doi medici, pentru acuzații de omor calificat și tentativă de omor calificat.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News