Skip to content
Politică

CCIR: perspective optimiste pentru relaţiile economice România-Grecia. Vezi la cât se ridică schimburile comerciale FOTO

Camera de Comerţ şi Industrie a României (CCIR) are perspective optimiste în ceea ce priveşte relaţiile economice dintre ţara noastră şi Grecia.

CCIR, în parteneriat cu Ambasada Republicii Elenă la Bucureşti – Biroul pentru Afaceri Economice Comerciale, alături de Camera de Comerţ Bilaterală Eleno – Română, a organizat, joi, conferinţa „Parteneriat de afaceri – noi perspective de colaborare eleno – română pe plan economic”, conform unui comunicat remis PSnews.ro.

11

Evenimentul, organizat cu ocazia vizitei oficiale în România a lui Dimitrios Mardas, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, are ca scop dezvoltarea relaţiilor şi a schimburilor comerciale bilaterale, precum şi crearea şi valorificarea unor oportunităţi de afaceri.

Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, Mihai Daraban, şi-a exprimat optimismul referitor la potenţialul de revigorare a relaţiilor economice dintre cele două state. În ciuda crizei economice, schimburile comerciale s-au menținut în jurul valorii de 1,445 miliarde de euro, cu o structură relativ echilibrată a importurilor și exporturilor și cu un sold negativ pentru România de numai 3,98 milioane de euro.

„Am discutat cu domnul ministru despre posibilitatea ca sectorul energetic să devină prioritate absolută, referitor atât la securitatea energetică a României și Greciei, cât și a întregii zone”, a subliniat președintele CCIR în deschiderea evenimentului.

În domeniul energetic, Mihai Daraban a propus valorificarea infrastructurii portuare grecești pentru realizarea unui lanț de terminale care să asigure transportul gazului natural lichefiat în zona Mării Negre, alături de deja tradiționala conlucrare în turism. Mihai Darban s-a referit și la perspectivele oferite de proiectele comune din domeniul navigației, prin valorificarea Coridorului dunărean pentru țările fără ieșire la mare din Europa Centrală.

comunicat (3)

„Există foarte multe premise pentru o apropiere mai mare între firmele noastre (…), dacă profităm de infrastructura și de piețele specifice fiecărei țări”, a punctat preşedintele CCIR.

Dimitrios Mardas, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe de la Atena, a declarat că nu numai domeniile tradiționale fac obiectul colaborării bilaterale, ci și industriile, inovative, start-upurile, afacerile de dimensiuni mai mici”.

Este nevoie de mai multe contacte de afaceri în domeniile menționate, reprezentative atât pentru componența delegației elene participante la forum, cât și pentru evoluția relațiilor bilaterale, în general. Grecia va deveni curând un hub logistic, ținând cont de foarte buna poziție geostrategică pe plan internațional, și, mai ales, de rolul portului Pireu aflat în curs de privatizare, care va influența comerțul, producția și întreaga dezvoltare economică”, a continuat Dimitrios Mardas.

„Am decis împreună cu Camerele de Comerț să organizăm, până la sfârșitul anului, o reuniune de afaceri dedicată firmelor din domenii moderne, afacerilor noi care vor să se dezvolte în cadrul relațiilor bilaterale”, și-a încheiat mesajul Secretarul de Stat elen.

La conferinţa „Parteneriat de afaceri – noi perspective de colaborare eleno – română pe plan economic au mai luat cuvântul doamna Anca Magdalena Chișer, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Economiei, iar din partea elenă E.S. dl Grigorios Vasiloconstantakis, Ambasadorul Greciei în România.

Discuțiile din plen au fos urmate de întâlniri B2B cu reprezentanţii mediului de afaceri elen.

Background:

În prezent pe teritoriul ţării noastre îşi desfăşoară activitatea 6357 companii cu capital integral grecesc. Conform datelor ONRC, capitalul social subscris grec, în martie 2016, a fost de 1,77 mld. Euro, ocupând astfel poziţia 6 în ierarhia investitorilor străini din România.

Principalele produse care fac obiectul schimburilor comerciale sunt:

Export: metale comune şi articole metalice, maşini şi aparate electrice, produse minerale, animale vii şi produse ale regnului animal.

Import: metale comune şi articole metalice (profile de aluminiu), maşini şi aparate electrice, materiale plastice şi articole din cauciuc, produse ale industriei chimice, produse vegetale.

Conform celor mai recente date ANAT, litoralul grecesc rămâne în topul preferinţelor românilor, devansând chiar şi Bulgăria, fiind urmat în clasament de litoralul din Turcia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *