CCIR se implică în revitalizarea relațiilor economice cu Albania

Sursa: ccir.ro

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, dl Mihai Daraban, a avut, în data de 26 februarie a.c., o întrevedere cu noul ambasador al Republicii Albania în România, E.S. dna Enkeleda Merkuri, în scopul dinamizării relațiilor economice bilaterale.

„Relația diplomatică dintre România și Albania are o vechime de peste 110 ani, martor al prieteniei dintre cele două state fiind chiar imnul de stat albanez, a cărui muzică este compusă de Ciprian Porumbescu. În momentul de față, Albania se află în plin proces de aderare la Uniunea Europeană, ceea ce arată modul în care această țară a progresat în ultima perioadă, atât din punct de vedere economic, cât și politic. Albania poate învăța din experiența României în ceea ce privește procesul de aderare, dar mai ales din cel de post aderare care, din nefericire, ne-a demonstrat că birocrația și corupția sunt cele mai mari piedici în atragerea de fonduri europene”, a declarat președintele CCIR, dl Mihai Daraban.

„O componentă foarte importantă a activității mele ca nou ambasador al Albaniei în România va fi diplomația economică, o revitalizare a schimburilor comerciale dintre cele două state ducând implicit și la o mai bună colaborare pe plan politic. Pentru Albania, țara dumneavoastră reprezintă un partener de bune practici în ceea ce privește procesul de aderare la Uniunea Europeană în care suntem implicați, iar CCIR poate avea un rol determinant în acordarea de consultanță pe componenta economică. Există proiecte comune în care pot fi implicate mediile de afaceri din cele două state, energia fiind un domeniu de importanță strategică pentru Albania”, a declarat ambasadorul Republicii Albania în România, E.S. dna Enkeleda Merkuri.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL