Skip to content
Economie

CCIR susține parcursul proeuropean al Ucrainei

facebook

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a avut, marți, 15 februarie, o întrevedere online cu Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Ucrainei,  Gennadiy Chyzhykov, agenda discuţiilor cuprinzând subiecte legate de modalităţile de dezvoltare a relaţiilor economice şi comerciale între comunităţile de afaceri dintre cele două ţări.

Totodată, întrevederea a accentuat importanța dinamizării schimburilor comerciale dintre cele două state, prin dezvoltarea și diversificarea domeniilor de activitate, respectiv energie, infrastructură critică, infrastructură portuară, turism și agricultură, precum și printr-o creștere a valorii investițiilor directe reciproce.

„Ucraina se află, în acest moment, într-o situație politică delicată, avându-se în vedere intențiile agresive foarte evidente ale Federației Ruse. Escaladarea acestei situații nu are cum să nu aibă repercusiuni și în plan economic. Este cu atât mai important ca, prin intermediul celor două camere de comerț, să încercăm să găsim soluțiile optime pentru mediile de afaceri din România și Ucraina, astfel încât vecinii noștri să își poată continua parcursul proeuropean și să aibă acces neîngrădit pe piața comunitară. În acest sens, vom organiza la București, anul acesta, un Forum Economic România-Ucraina, iar, în paralel vom intensifica acțiunile de lobby la nivel guvernamental, în scopul demarării unor proiecte mari de infrastructură. Nu trebuie uitat faptul că acordul de asociere între Uniunea Europeană și Ucraina a intrat în vigoare în luna septembrie 2017, reprezentând o etapă majoră în relațiile bilaterale, oferind noi oportunități economice ambelor părți, Datorită acestor acorduri, comerțul bilateral dintre România și Ucraina s-a înscris pe un trend ascendent, la sfârşitul lunii noiembrie 2021, valoarea totală a schimburilor comerciale fiind de peste 1,86 miliarde euro”, a declarat președintele CCIR, Mihai Daraban.

„Prin acordul de asociere dintre UE și Ucraina, companiile noastre au primit un acces preferențial stabil la cea mai mare piață unică din lume, în timp ce companiile din UE beneficiază de acces mai ușor pe piața ucraineană, permițând astfel dezvoltarea unor relații durabile cu furnizorii și potențialii parteneri de afaceri. Chiar dacă cifrele din dreptul României și Ucrainei, în ceea ce privește schimburile comerciale, indică o activitate susținută, în ultima perioadă, sunt convins că există un potenţial comercial nevalorificat. De aceea, astfel de întâlniri, precum cea de azi, sunt deosebit de importante, deoarece reprezintă prilejul perfect de a afla împreună cu ce provocări avem de-a face și, bineînțeles de a găsi, tot împreună, soluțiile optime. Avem în vedere organizarea unei întâlniri trilaterale la nivel cameral, Ucraina – România – Republica Moldova, prin care ne dorim să stabilim, printr-un memorandum de înțelegere, un plan concret de acțiune în ceea ce privește dezvoltarea economică zonală. Încurajez companiile, atât pe cele din România, cât și pe cele din Ucraina să-și intensifice contactele şi să profite de toate oportunitățile de afaceri pe care cele două state le oferă”, a declarat președintele Camerei de Comerț și Industrie a Ucrainei, Gennadiy Chyzhykov.

Potrivit datelor ONRC, valoarea totală al schimburilor comerciale România-Ucraina, era de 1,5 miliarde euro, la sfârșitul anului 2020 și de 1,869 miliarde de euro la sfârșitul lunii noiembrie 2021. La nivelul lunii decembrie 2021, în România activau un număr de 1090 companii ucrainene, cu o valoare totală a capitalului social subscris de 98,44 milioane de euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *