Skip to content
Societate

CCR a respins sesizarea Avocatului Poporului pe legea privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în România

Inquam Photos/OCtav Ganea

Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată, miercuri, cu majoritate de voturi, obiecţia formulată de Avocatul Poporului şi a constatat că Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr. 18/2021 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi pentru modificarea unor acte normative în domeniul sănătăţii, precum şi pentru abrogarea art. 4 din Legea nr. 584/2002 privind măsurile de prevenire a răspândirii maladiei SIDA în Romania şi de protecţie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA este constituţională în raport cu criticile formulate.

„În esenţă, Curtea a statuat că problema de drept ridicată de autorul obiecţiei de neconstituţionalitate este una de corelare a actelor normative între ele, iar reglementarea criticată nu ridică probleme de constituţionalitate cu privire la încălcarea principiilor legalităţii şi securităţii juridice sau a dreptului la ocrotirea sănătăţii”, arată comunicatul de presă al CCR.

Totodată, „Curtea nu a reţinut încălcarea art. 108 alin. (3) din Constituţie, deoarece abrogarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 584/2002 prin Ordonanţa Guvernului nr. 18/2021, fiind o abrogare parţială, este asimilată modificării actului normativ. Or, Legea nr. 195/2021 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe, în temeiul căreia a fost adoptată Ordonanţa Guvernului nr.18/2021, prevede expressis verbis că Guvernul este abilitat să modifice „acte normative, cu putere de lege, în domeniul sănătăţii”.

Decizia Curţii este definitivă şi general obligatorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *