Skip to content
Politică

CCR dezbate marţi articolul în baza căruia este judecat Iohannis

Curtea Constituţională  (CCR) reia marţi dezbaterile cu privire la articolul din Legea 161/2003 în baza căruia ANI l-a declarat incompatibil pe Klaus Iohannis, relatează Mediafax.

Judecătorii vor dezbate articolul 87 alineatul 1, litera f) din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, care prevede că aleşii locali sunt incompatibili dacă ocupă şi funcţii în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau sunt reprezentanţi ai statului în adunările generale ale unor societăţi comerciale de interes naţional.

„Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu (…) funcţia de reprezentant al unităţii administrativ-teritoriale în adunările generale ale societăţilor comerciale de interes local sau de reprezentant al statului în adunarea generală a unei societăţi comerciale de interes naţional”, prevede textul de lege.

Articolul de lege a fost analizat în 7 octombrie de judecătorii CCR, care au amânat atunci pronunţarea unei soluţii până la 3 noiembrie, stabilind însă că dezbaterile în acest caz trebuie reluate, motiv pentru care au acordat un nou termen în acest caz pentru marţi.

Cel care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate a fost primarul comunei constănţene Tuzla, Constantin Micu, declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate.

În baza aceluiaşi articol de lege a fost declarat incompatibil de către ANI şi preşedintele ales Klaus Iohannis, fost primar al Sibiului.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *