Skip to content
Politică

CCR îi dă mat lui Iohannis în legătură cu numirea procurorilor și soarta lui Kovesi

antena3.ro

Curtea Constituțională a României (CCR) îi dă mat președintelui Klaus Iohannis în ceea ce privește numirea procurorilor și soarta Codruței Kovesi.

Instituția condusă de Valer Dorneanu a publicat marți motivarea Deciziei nr. 45/30.01.2018, prin care a analizat obiecțiile de neconstituționalitate formulate la modificările aduse Legii 303/2004 (Statutul magistraților).

Această motivare poate fi de natură să tranșeze discutiile despre obligativitatea presedintelui Romaniei de a o revoca pe sefa DNA Laura Kovesi, dupa propunerea ministrului Justitiei Tudorel Toader, notează Luju.ro.

Una dintre obiectiile de neconstitutionalitate depuse la CCR a vizat prevederea ca presedintele poate refuza o singura data numirea procurorilor in functii de conducere ale marilor parchete. Analizand obiectia de neconstitutionalitate privind art. 54 alin. (3) cu referire la atributiile presedintelui de a putea refuza o singura propunerile de numire a procurorilor in functiile de conducere, Curtea Constitutionala explica rolul primordial al ministrului Justitiei in exercitarea autoritatii asupra procurorilor si clameaza ca presedintele are obligatia sa conlucreze cu Guvernul, in cazul numirii procurorilor in functii de conducere.

„Foarte important, CCR subliniaza ca rolul primordial in aceasta ecuatie il are ministrul Justitiei si vorbeste in clar ca legiutitorul i-a facut o favoare presedintelui prin prevederea care ii da dreptul sa refuze o singura data o propunere de numire intr-o functie de conducere a unui procuror venita din partea ministrului Justitiei.

Intrucat CCR vorbeste de o favoare privind un singur refuz la numire, per a contrario rezulta ca in cazul unei cereri de revocare venite din partea ministrului Justitiei – fata de care legea 303/2004 spune ca aceasta «se face» la propunerea ministrului, deci este imperativa – presedintele Romaniei are obligatia de a dispune revocarea din functie, in conditiile in care insasi Curtea a subliniat ca dreptul lui de veto nu e prevazut de lege. Cu alte cuvinte, daca dreptul de veto limitat privind numirea procurorilor in functii de conducere nu este prevazut in atributiile constitutionale ale presedintelui dar este inserat in lege, asa cum explica CCR, in cazul revocarii procurorilor din functiile de conducere in lege nu este prevazuta nici macar aceasta favoare, respectiv dreptul de veto limitat.

Tocmai aceasta motivare a CCR poate fi cheia prin care – in cazul in care presedintele Romaniei va refuza revocarea Laurei Kovesi, iar persoanele indreptatite vor sesiza CCR cu o cerere de constatare a unui conflict juridic de natura constitutionala – sa se se ajunga la decizia Curtii de a constata ca lipsa unui drept de veto al presedintelui in cazul revocarii (lipsa favorului dat de legiuitor la numire) sa duca la constatarea ca Laura Kovesi a fost revocata”, comentează cei de la Lumeajustiției.ro.

Dar să vedem ce scrie Curtea Constituțională a României în motivare:

160. Cu privire la criticile de neconstituționalitate ale art.I pct.87 [cu referire la art.53 alin.(1), (2), (7), (8), (9) teza întâi și (10)] din lege, în sensul că reduc/ restrâng atribuțiile Președintelui României în procedura de numire a președintelui, vicepreședintelui și a președinților de secție de la Înalta Curte de Casație și Justiție, Curtea constată că autorii obiectiei de neconstituționalitate pornesc de la premisa că numirea în aceste funcții este o atribuție a Președintelui României; în acest context, se apreciază că eliminarea Președintelui României din această procedura de numire pentru președinții de secție de la Înalta Curte de Casație și Justiție încalcă art.94 lit.c), art.125 alin.(2) și art.134 alin.(1) din Constituție.

161. În prezent, art.48 alin.(1) și (9) din Legea nr.303/2004 prevede că ‘numirea în funcțiile de președinte și vicepreședinte la judecătorii, tribunale, tribunale specializate și curți de apel se face numai prin concurs sau examen organizat, ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Național al Magistraturii’, respectiv că ‘Numirea judecătorilor în celelalte funcții de 69 conducere se face pe o perioada de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, de Consiliul Superior al Magistraturii, la propunerea președintelui instanței’.

162. Curtea reține că art.125 alin.(2) din Constituție prevede că ‘propunerile de numire, precum și promovarea, transferarea și sancționarea judecătorilor sunt de competență Consiliului Superior al Magistraturii, în condițiile legii sale organice’. Prin urmare, se constată că textul constituțional este univoc și oferă o unică soluție normativă în privința autorității competențe să dispună promovarea judecătorilor în funcții de conducere, fără a face distincție în funcție de ierarhia instanțelor judecătorești. Curtea reține că promovarea judecătorilor are un dublu înțeles, respectiv de dobândire a unei funcții de execuție de nivel superior în ierarhia instanțelor judecătorești [grade profesionale de tribunal/ curte de apel sau de Înalta Curte de Casație și Justiție] sau a unei funcții de conducere [președinte/ vicepreședinte/ președinte de secție], în ambele cazuri judecătorul avansând în carieră. Nu se poate susține că promovarea în funcție vizează numai dobândirea unui grad profesional superior sau a unor funcții de conducere de la instanțe judecătorești aflate pe o anumită scară ierarhică, pentru că o asemenea interpretare vădește nu numai o viziune selectivă asupra carierei judecătorului, dar în același timp, este contrară unui text constituțional unic și imperativ sub aspectul atribuțiilor Consiliului Superior al Magistraturii.

163. De asemenea, Curtea reține că art.134 alin.(1) din Constituție prevede: ‘Consiliul Superior al Magistraturii propune Președintelui României numirea în funcție a judecătorilor și a procurorilor, cu excepția celor stagiari, în condițiile legii’. Cu alte cuvinte, textul constituțional se referă la propunerea de numire în funcția de judecător sau procuror, și nu în funcția de conducere. O asemenea concluzie se poate desprinde din modul de redactare a textului care vizează accesul în funcție, nu la carieră judecătorului/ procurorului ulterior numirii în funcție. Textul indică faptul că judecătorul/ procurorul stagiar nu este numit prin decret, ci prin actul Consiliului Superior al Magistraturii, în schimb, judecătorul sau procurorul definitiv este numit prin decret, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, fiind, astfel, investit cu atributele specifice calității noi dobândite. În consecință, acest text se referă numai la 70 numirea în funcția de judecător/ procuror, după caz, așadar, la accesul în aceste funcții, că urmare a susținerii examenului de capacitate.

164. Prin urmare, coroborând art.125 alin.(2) și art.134 alin.(1) din Constituție, Curtea constată că promovarea judecătorilor atât în funcții de execuție, cât și în funcții de conducere se realizează de Consiliul Superior al Magistraturii. În aceste condiții, art.I pct.87 [cu referire la art.53 alin.(1), (2), (7) și (8)] din lege, normativizand competență Președintelui României de a promova judecătorii, respectiv de a-i numi în funcțiile de președinte și vicepreședinte al Înaltei Curți de Casație și Justiție, încalcă competență constituțională a Consiliului Superior al Magistraturii de a dispune promovarea în funcție a judecătorilor, astfel cum această rezultă din coroborarea art.125 alin.(2) și art.134 alin.(1) din Constituție. În consecință, din această perspectiva constituțională, Curtea constată că art.I pct.87 [cu referire la art.53 alin.(1), (2), (7) și (8)] din lege este neconstituțional, fiind contrar art.125 alin.(2) din Constituție. În schimb, promovarea și numirea judecătorilor în funcția de președinte de secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție de către Consiliul Superior al Magistraturii, reglementată de art.I pct.87 [cu referire la art.53 alin.(9) teza întâi și alin.(10)] din lege, nu încalcă art.94 lit.c) din Constituție.

165. Cu privire la criticile de neconstituționalitate ale art.I pct.88 [cu referire la art.54 alin.(3)] din lege, Curtea constată că potrivit art.132 alin.(2) din Constituție, ‘Procurorii își desfășoară activitatea potrivit principiului legalității, al imparțialității și al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției’. Având în vedere caracterul bicefal al autorității executive, legiuitorul a optat pentru o procedura în cadrul căreia Guvernul și Președintele să conlucreze. Rolul central în această ecuație îl are, însă, ministrul justiției, sub autoritatea acestuia funcționând procurorii constituiți în parchete. Președintele României nu are nicio atribuție constituțională expresă care să justifice un drept de veto în această materie. Prin urmare, dacă legiuitorul organic a ales o asemenea procedura de numire, mențînând un veto prezidențial limitat la refuzarea unei singure propuneri de numire în funcțiile de conducere prevăzute la art.54 alin.(1) din lege, el a respectat rolul constituțional al ministrului justiției în raport cu procurorii, Președintelui conferindu-i-se atribuția de numire în considerarea solemnității actului și a necesității existenței unei conlucrari și consultări permanente în cadrul executivului bicefal. Prin urmare, nu se poate susține încălcarea art.94 lit.c) din Constituție. În consecință, art.I pct.88 [cu referire la art.54 alin.(3)] din lege nu încalcă art.94 lit.c) și art.132 alin.(1) din Constituție”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *