Skip to content
Politică

CCR, în zodia schimbării: care sunt cele două propuneri ale PNL pentru funcţiile de judecător

rador.ro

PSnews.ro vă prezintă, în rândurile ce urmează, cea mai nouă decizie luată în interiorul Partidului Național Liberal (PNL).

Concret, PNL va propune zilele următoare două nume pentru funcțiile de judecător care se vor elibera la Curtea Constituțională a României. Astfel, potrivit surselor noastre, propunerile PNL vor fi deputatul Ioan Cupșa și senatorul Daniel Fenechiu.

PSD scoate la înaintare doi magistrați de carieră

PSD va trimite doi noi judecători la CCR, deşi un mandat ar fi trebuit sa le revină celor de ALDE. Luni va avea loc o discuţie finală între Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu. Judecătorul Cristian Deliorga e una dintre variantele vehiculate în PSD pentru numirea la CCR. Deliorga e unul dintre apropiaţii Adinei Florea, procurorul care o anchetează pe Laura Codruţa Kovesi.

Amintim că la jumătatea lunii iunie expiră două mandate de judecător, unul numit de Camera Deputaților (Ștefan Minea), al doilea numit de Senat (Maya Teodoroiu). Un al treilea mandat (Petre Lăzăroiu), cel numit de președinte, expiră tot în luna iunie, dar aici partidele nu vor avea nimic de spus.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *