CCR: Legea care prevede că PFA-urile se pot transforma în SRL-uri este neconstituţională în ansamblul său

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin

Curtea Constituţională a admis în şedinţa de joi, cu unanimitate de voturi, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi a constatat că este neconstituţională, în ansamblul său, Legea pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, care prevede că PFA-urile se pot transforma în SRL-uri.

Curtea a reţinut că intenţia legiuitorului de a reglementa un drept de opţiune al persoanelor fizice autorizate, al întreprinderilor individuale şi al celor familiale, pentru modificarea formei de organizare în societate, în una dintre formele prevăzute de Legea societăţilor nr.31/1990, nu este însoţită de reglementarea în concret, a unei proceduri legale care să permită realizarea efectivă a acestei modificări, având în vedere regimul juridic diferit al societăţilor reglementat prin Legea nr.31/1990.

”Curtea a constatat că simpla exercitare a unui drept de opţiune recunoscut la nivel legal unor entităţi fără personalitate juridică, chiar însoţită de depunerea unor înscrisuri, nu este suficientă şi nu poate conduce în mod automat şi integral la asimilarea regimului juridic al entităţilor economice fără personalitate juridică, reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.44/2008, cu regimul juridic al societăţilor cu personalitate juridică, reglementate de Legea nr.31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi nici nu determină aplicarea corespunzătoare a procedurii prevăzute de Legea nr.31/1990 în cazul schimbării formei societăţilor”, arată CCR într-un comunicat.

Curtea a mai reţinut că, în condiţiile în care nu se stabilesc în mod expres şi neechivoc procedura de transformare, condiţiile de fond şi formă necesare pentru a opera transformarea unei entităţi fără personalitate juridică în societate, legea criticată creează sub unele aspecte, premisele unei aplicări neunitare a normelor legale instituite, iar în unele cazuri, duce la imposibilitatea aplicării efective a legii criticate, generate de modul defectuos, imprecis şi incomplet de redactare a normelor acesteia, de natură a contraveni dispoziţiilor constituţionale referitoare la principiul legalităţii, în componenta sa referitoare la calitatea legii.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: