Skip to content
Economie

Cu cât va crește salariul minim pe economie din 2021. Adrian Bența: Românii cu venituri mici plătesc aceleași prețuri ca în vestul Europei

Adrian Bența/Facebook

Analistul economic și consultantul financiar Adrian Bența a explicat pentru PS Newsdupă anunțul de duminică al ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu – că o creștere consistentă a salariului minim pe economie începând cu 2021 ar aduce insolvența sau chiar falimentul pentru multe firme din România.

„Salariul minim de la 1 ianuarie 2021 nu va fi foarte mare față de salariul minim de acum. Probabil va crește cu rata inflației sau un pic pe lângă rata inflației. Logica este de la sine înțeleasă în această situație: angajatorii trec printr-o perioadă foarte grea și orice creștere a cheltuielilor cu salariile va duce la un risc asupra acelor firme, asupra profiturilor pe care le realizează unele firme. Marea majoritate a firmelor mici cu până la 10 salariați trăiesc de la o lună la alta, adică au disponibil de bani de o lună, două și atunci creșterea unui salariu minim se duce întotdeauna în riscul de insolvență sau de faliment.

Apoi mai este și situația prin care trecem: criza economică este în plină desfășurare, probabil va mai dura multe luni până se va încheia și atunci orice creștere de cheltuială, în general pentru orice operator economic este greu suportabilă.

Salariul minim trebuie privit din dublu aspect: din aspectul angajatorului care are are cheltuieli cu salariile, dar și din perspectivă socială. Salariul minim înseamnă undeva la 1.400-1.500 de lei în mână după ce a rămas din impozitare. Este foarte greu să trăiești cu acești bani de la o lună la alta și atunci acele milioane de români care sunt plătiți cu salariul minim au un trai foarte greu sau refuză să mai lucreze pe salariul minim și pleacă în străinătate, de aceea trebuie ca salariul minim să fie mai mare și, în general, salariile în România trebuie să crească.

Pe de altă parte, suntem într-o situație destul de interesantă. Românii cu venituri din salarii minime plătesc aceleași prețuri ca în vestul Europei și au aceleași cheltuieli ca în vestul Europei și atunci probabil, salariul minim este foarte utilizat în zona aceasta de plăți de salarii gri: se dă pe cartea de muncă o sumă de bani pe salariu minim, iar diferența se acordă de angajator printr-o sursă nefiscalizată sau mai puțin fiscalizată, de exemplu dividentul, unde se plătesc totuși niște impozite până obții acele impozite, dar sunt mai mici și atunci salariul minim este și o formă de fiscalizare de plăți la gri a unor salarii. Guvernul are pârghia să majoreze salariul minim, să mai reducă munca la gri, dar ipoteza pe care o avem este că toți contribuabilii pe care îi avem sunt cinstiți”, spune analistul.

De asemenea, acesta este de părere că o scădere a salariului minim pe economie din ianuarie 2021 este exclusă.

„Salariul minim nu are cum să mai scadă și nici nu e logic  să scadă. Nici în perioada altor crize nu au scăzut. Noi acum trecem printr-o criză dureroasă, dar România a avut alte crize mult mai grele în perioada anilor 90, atunci au fost cele mai mari probleme, când s-au redus numărul de salariați de la circa 8,5 milioane la aproximativ 5 milioane de salariați. Atunci a fost o criză economică, care nu era mondială, dar pentru România a fost o problemă serioasă, dar nici atunci nu a scăzut salariul minim, prin urmare nu se va reduce nici acum, dimpotrivă, va crește. Întrebarea este cât de mult va crește. Probabil se va majora puțin”, susține Adrian Bența.

Întrebat dacă această majorare va fi de ajutor românilor în condițiile în care prețurile vor crește odată cu majorarea salariului minim, analistul susține că „în momentul în care avem mai mulți bănuți în mână e un lucru bun”.

„Mergem pe principiul „dă-mi Doamne, nu ia-mi, Doamne”. Atât timp cât vor fi mai mulți bani în mâna, aceștia îi vor ajuta pe români. Cât de mult va acoperi acesta creșterile de taxe, rămâne de văzut. Deocamdată, Guvernul a spus că nu va majora taxele. Probabil nu le va majora în primele luni, dar dacă o va face, va fi atunci când vom avea un Guvern investit și stabil.

În primele luni nu mă aștept la creșteri de taxe. Mă aștept în continuare la creșterea prețurilor, și este o creștere obișnuită, organiză a prețurilor, dar aici nu putem să acuzăm Guvernul. Nici actualul Guvern nu va fi supărat dacă vor crește niște taxe și niște prețuri pentru că, având prețuri mai mari, colectează TVA mai mult la buget prin Codul Fiscal prin care este prevăzută o majorare accizelor cu rata inflației, prin urmare în mod implicit vor fi niște creșteri de prețuri care vor duce mai mulți bani la Guvern și pe care, noi ca și consumatori îl vom plăti, dar asta este situația inerentă a economiei obișnuite. Să nu uităm că în continuare suntem dependenți de importuri, ceea ce nu este un lucru bun. 

În momentul în care avem mai mulți bănuți în mână e un lucru bun, dar nu trebuie să ne așteptăm la creșteri nesemnificative”, a conchis Adrian Bența pentru PS News.

 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *