Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a explicat, într-un interviu exclusiv acordat lui Mihai Gâdea, la Antena3 CNN, că participarea sa la Summit-ul NATO de la Washington, a fost în calitate de șef al Senatului. Ciucă a explicat că el cunoaște ”foarte bine establishmentul american” și că, indiferent dacă alegerile prezidențiale din SUA vor fi câștigate de un democrat sau de un republican, relațiile dintre România și SUA vor rămâne la fel de bune.
Mihai Gâdea: Mă bucur să ne întâlnim la Washington, la acest summit extrem de important. Ne puteți da câteva detalii despre viza dumneavoastră în aceste zile în capitala americană?
Nicolae Ciucă: A fost o activitate care a fost precedată de ideile care sunt practic simbolice pe de-o parte, dar mai degrabă la fiecare șef de parlament care participă și de la echipele, pentru că fiecare țară nată o și are propria echipă în cadrul adunării parlamentare și am putut să vedem partea aceasta de determinare și de a face tot ceea ce este posibil, astfel încât deciziile de la summit se poată fi implementate și pe componenta parlamentară, pentru că, până la urmă, vorbim de forul cel mai înalt al democrației, Parlamentul, și joacă un rol foarte important. Ulterior, am participat împreună cu echipa domnului președinte la summit-ul propriu-zis și ia către ne astăzi activitatea finalizându-se.
Mihai Gâdea: Sunteți militar de carieră, sunteți om politic, conduceți unul dintre principalele partide în România și înțelegeți foarte bine, atât din punct de vedere militar, ce hotărăște această alianță, cea mai importantă alianță militară din istorie, dar desigur decizia este una politică. Dacă ar fi să traduceți pentru cei de acasă, de ce acest summit este considerat unul istoric, nu doar prin faptul că e aniversar. Care este lucrul cel mai important pe care România, regiunea noastră, îl obține și pe care dumneavoastră considerați că ar trebui să-l știe toată lumea în acest moment acasă?
Nicolae Ciucă: Este vorba de faptul că, practic, Regiunea Mării Negre a fost reiterată în cuprinsul declarației comune și mai mult decât atât s-au dat garanții de securitate pentru Regiunea Mării Negre, ceea ce este foarte important. Asta înseamnă că de la această decizie politică, la nivelul specialiștilor, la nivelul militarilor, ca să vorbim pe înțelesul tuturor, se trece la decizii practice, la acțiune, pentru că de la decizia politică, importantă de altfel, cel mai important este ce se întâmplă în realitate, ce se întâmplă în practică și vedem cum pentru noi la fel de important a fost faptul că România face parte din țările de pe flancul estic al căror spațiu aerian a fost violat și în felul acesta Alianța a luat decizia de a lua măsuri în acest sens care se vor concretiza în mijloace suplimentare de supraveghere și avertizare, în mijloace suplimentare de apărare aeriană și toate chestiunile acestea trebuie să vină să ne dea un plus de încredere în ceea ce înseamnă protejarea atât a fiecărui centimetru al statelor membre NATO, cât și a spațiului aerian aferent. Acestea sunt chestiuni care, din punctul nostru de vedere, se reflectă și dincolo de granița noastră estică
Și mă refer la Republica Moldova, pentru că și Republica Moldova a fost menționată de două ori în declarația comună, fiind vorba de acea mențiune, acea solicitare a Consiliului Nord-Atlantic pentru retragerea trupelor rusești de pe teritoriul Moldovei, și, desigur, sprijinul acordat pentru a putea să facă față amenințărilor hibride la care este supusă Republica Moldova. Deci, iată că sunt chestiuni pe care le-am coagulat foarte bine și, dincolo de toate aceste chestiuni, faptul că România face parte din numărul important și redus, putem spune, de țări care au o contribuție esențială la ceea ce înseamnă întărirea capacității de apărare a Ucrainei.
Imediat putem spune, după ce am văzut acel act terorist, nu trebuie să ne fie teamă să numim ceea ce s-a întâmplat la Kiev când a fost bombardat spitalul de pediatrie din Kiev. Astea sunt măsurile care au fost bătute în cuie și asta este relevanța pe care țara noastră o are după 20 de ani de statut de membru al Alianței Nord-Atlantice, reușind să-și profileze statutul de pivot în regiunea Mării Negre și statutul de pilon important pe granița de est a Alianței Nord-Atlantice.
Mihai Gâdea: Subiect major în Statele Unite în aceste zile. Summit-ul a devenit cu atât mai atractiv pentru presa americană, pentru că a urmărit orice fel de mișcare a președintelui Biden, știm foarte bine lucrurile astea. Pe de altă parte, întrebările aliaților cu privire la posibilitatea ca președintele Trump să se întoarcă la Casa Albă, toată lumea înțelege că până la urmă cine este liderul lumii libere contează foarte mult. Această dezbatere este, cred, extrem de legitimă, atâta vreme cât alegerile sunt în noiembrie și cred că este foarte important și pentru noi ce se va întâmpla după 10 ani de zile ale celor două mandatele ale președintelui Iohannis, ce se va întâmpla în România. Să le luăm pe rând. Are vreo relevanță pentru România? Dacă președinte va fi un democrat sau o democrată în cazul în care va fi doamna Harris sau Donald Trump, schimbă cu ceva deciziile și situația în care se află România în regiune?
Nicolae Ciucă: Din tot ceea ce pot să rememorez ca relații bilaterale în cei 27 de ani de parteneriat strategic, pentru că anul acesta sărbătorim și 27 de ani de parteneriat strategic, putem să vedem că a existat o alternanță între președinte republican, președinte democrat și așa mai departe. Ca atare, trebuie să vedem această chestiune. Sigur, se speculează foarte mult, sunt scenarii, ceea ce este normal în campanie și putem să înțelegem chestiunea aceasta. Dar atunci când se trece la fapte concrete, după ce s-au finalizat alegerile, toată lumea se așează la muncă. Establishmentul american știe ce are de făcut.
Relația dintre România și Statele Unite este una care vine pe o pantă deja, pe o linie care este în derulare și are coerența sa. Sigur, probabil că în anumite momente depind deciziile și de cine se află la Casa Albă, democrat sau republican, dar în principiu contează destul de puțin chestiunea aceasta. Eu cunosc foarte bine establishment-ul american și ca atare am foarte mare încredere în ceea ce înseamnă coerența relațiilor dintre țara noastră și SUA și în mod deosebit discutăm de o relație cât se poate de onestă, discutăm de faptul că în Congresul SUA, unde sunt și republicani și democrații, a fost a întări descurajarea și apărarea pe flancul estic al alianței.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News