Citiți în rândurile ce urmează despre situația Partidului Național Liberal (PNL) ca formațiune politică antiguvernamentală, într-un context în care acțiunile din ce în ce mai contestate ale guvernării PSD-ALDE creează culoar pentru conturarea unei opoziții puternice.
Înainte de toate, trebuie să ne amintim poziția extrem de importantă a PNL în toată perioada postdecembristă în care a fost principala piesă de pe tabla opoziției: în epoca Iliescu, Năstase sau chiar în epoca Boc – Mihai Răzvan Ungureanu, excepție făcând perioada 2004-2008, când partidul Brătienilor a deținut guvernarea.
Cum a făcut opoziția istorie
Astfel, observăm cu ușurință că național-liberalii au funcționat pe aceeași constantă, fără să devieze: după revenirea din șocul alegerilor, și-au constituit o strategie de opoziție printr-o relaționare permanentă și corectă cu ceilalți actori politici de pe băncile antiguvernamentale. Ca exemplu: în perioada 1996-2000, în care PNL-iștii colaborau cu Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD), ambele grupări politice aveau țeluri comune pentru care lucrau sincron. În egală măsură, să nu uităm de Alianța Dreptate și Adevăr (DA), constituită prin comunicarea și apoi colaborarea concretă a PNL cu Partidul Democrat (PD) al lui Băsescu în ultimul an al guvernării lui Adrian Năstase. Astfel, alianța PNL-PD a întors electoratul în propria favoare, învingând Partidul Social Democrat (PSD) în alegerile parlamentare și prezidențiale din noiembrie 2004.
Nici relațiile cu Uniunea Democrată Maghiară din România nu au fost ignorate, PNL-ul tratând întotdeauna UDMR ca pe un posibil sprijin în contextul unei guvernări național-liberale (indiferent dacă UMDR se afla la masa puterii, neutră sau în opoziție).
Strategia PNL-ului privind relaționarea cu celelalte partide din interiorul opoziției era gândită pentru eficiența comunicării cu alte formațiuni politice aflate în antiteză cu guvernarea: existau câte 2-3 lideri liberali pentru fiecare partid în parte: Mona Muscă avea întrevederi cu societatea civilă, iar liberali precum Puiu Hașotti, Andrei Chiliman, Dan Radu Rușanu sau Paul Păcuraru erau și ei printre negociatorii cu alte formațiuni importante în conturarea actului de contestare a guvernării. În această manieră, PNL a reușit ca în toate perioadele de opoziție să fie pregătit pentru a avea un cuvânt de spus pe temele importante pentru propriul electorat: mediul de afaceri, profesii liberale, intelectuali, studenți etc.
Comunicarea nu mai există
La polul opus acestor acțiuni devenite astăzi istorie (cu adevărat demne de un partid ce face parte din opoziție), avem în prezent un Partid Național Liberal necomunicativ cu partenerii de luptă parlamentară și cu probleme de mobilizare a propriilor membri. Neputința actuală a PNL-ului ar putea fi legată de înfrângerea grea de la parlamentarele din decembrie 2016, când cei conduși pe atunci de către Alina Gorghiu au obținut un procentaj de doar 20%, deși analizele făcute în anul precedent le dădeau peste 40% din numărul de votanți (a se vedea de exemplu un sondaj INSCOP din aprilie 2015, citat de Puterea.ro).
Revenind la comunicarea actuală cu partenerii de opoziție (pe cât de pronunțată înainte de 2016, pe atât de slabă în prezent), trebuie să spunem că acțiunile cu principalul partener de dialog parlamentar, Uniunea Salvați România, par a fi rupte sau cel puțin fragmentate de orgolii și neînțelegeri, neexistând o coordonare în strategia de opoziție. După cum s-a observat în weekend-ul trecut, simpla conferință de presă comună PNL-USR nu a fost suficientă pentru a le întări liberalilor poziția în Senat și în Camera Deputaților.
Mai mult decât atât: cu Partidul Mișcarea Populară (PMP) nu există aparent nici cea mai mică formă de comunicare deși aceștia din urmă au vectori de imagine extrem de vizibili, un exemplu fiind parlamentarul Robert Turcescu. Totuși, este posibil ca ignorarea PMP-ului să fie mai degrabă o strategie a PNL-iștilor de a nu se așeza la masă cu cel care i-a hăituit în ultimul său mandat de președinte și care este încă „o broască prea greu de înghițit” pentru liberalul de rând.
Lipsa unui dialog permanent și a unor consultări, mai ales în chestiunile de bază, sunt cu atât mai regretabile în ceea ce privește relația cu UDMR, formațiune care și-a dovedit capacitatea de a juca rol de partid-balama în multe dintre guvernările anterioare, schimbând de multe ori raportul de forțe pe scena politică. Ei bine, UDMR-ul s-a văzut recent abandonat de către PNL, sursele PSnews.ro susținând că nu există în momentul de față o echipă de negociere cu partidul lui Kelemen Hunor.
În concluzie, după șocul alegerilor de acum un an de zile, ne-am fi așteptat ca PNL să își revină din pumni și să se ridice de la podea formulând, în primul rând, un program de guvernare alternativă la actuala guvernare PSD-istă. Din nefericire, după un an de zile, acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult decât atât: în lipsa unui program de guvenare alternativă, PNL pare să nu aibă nici vreun program de opoziție. Iar dacă formațiunea lui Ludovic Orban va dori să ocupe locul de lider al opoziției, va trebui să și-l câștige prin eforturi și negocieri cu ceilalți actori de pe scena politică.
