Radu Miruță (USR), ministrul Economiei, a declarat vineri, pentru B1 TV, că a început analiza companiilor de stat din subordinea ministerului și „gradul de nesimțire e depășit și bate record după record în fiecare zi, cu cât sap mai tare”.
Acesta a explicat apoi ce măsuri ia astfel încât conducerile acestor companii să-și facă treaba și să aibă salarii strict pe măsura muncii lor.
Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Talk B1”, moderată de Gabriela Mihai pe B1 TV.
Miruță, despre salariile șefilor din companiile de stat: Nesimțire
„Ce observ de când am ajuns în minister e că gradul de nesimțire e depășit și bate record după record în fiecare zi, cu cât sap mai tare. Salarii de 50.000 de lei cu indicatori de performanță doar dacă te ridici din pat și te uiți pe geam, o rețea extraordinar de bine pusă la punct cu firme de selecție care să prefac că fac o selecție din piața publică, dar, ce să vezi, că-i selectează pe aceeiași oameni doar din mediul politic. Nicio răspundere cu privire la modul în care sunt conduse companiile. Eu am luat la rând companiile din subordinea Ministerului Economiei și am observat niște contracte betonate pentru cei care au fost selectați, ca să nu le poți face prea ușor ceva.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News