Fosta soție a lui Adrian Mutu a fost premiată a doua oară pentru cea mai bună actriță din Italia. Românca a ajuns la un succes neașteptat pe plan professional.
Alexandra Dinu continuă seria reușitelor pe plan profesional punctând un nou premiu important în carieră. Dacă rolul din serialul “Rosso San Valentino” i-a adus premiul pentru cea mai bună actriță a Italiei, decernat de revista Diva e Donna in cadrul Festivalului de Film de la Venetia, iata ca Alexandra Dinu a câștigat un trofeu și la Festivalul de Film de la Pompeii.
Alexandra Dinu a fost desemnată cea mai bună actriță a Italiei, premiu oferit de această dată pentru prestația ei din filmul de televiziune “La Farfalla Granata”. “Este copleșitor și emoționant. Este al doilea premiu primit în doar o lună de zile, iar acest lucru mă motivează, îmi demonstrează că sunt pe calea cea buna și mă încurajeză acum spre următorul pas din cariera mea: filmele americane. Din păcate nu am ajuns la Pompeii Film Festival întrucât evenimentul s-a suprapus cu probele pentru un nou film”, a declarat Alexandra Dinu, conform realitatea.net
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News