Ce anchete rămân nerezolvate odată cu desființarea DNA Ploiești. Dosare secrete cu nume grele

Sursa foto: Facebook - Direcția Națională Anticorupție

În urma desființării Serviciului Teritorial Anticorupție Ploiești, ca urmare a unei decizii din 12 august 2025, semnată de procurorul șef DNA, Marius Voineag, rămân nerezolvate anchete care vizau personalități notorii aflate încă la conducerea Bisericii Ortodoxe Române (BOR) și Băncii Națională a României (BNR), potrivit Libertatea.

Considerat în perioada Laurei Codruța Kovesi unitate de elită, Serviciul Teritorial Anticorupție de la Ploiești a devenit, din 12 august, un birou al DNA, aflat în subordinea directă a structurii de la Pitești.

„Acolo, de ani de zile, nu funcționau lucrurile”, a explicat procurorul șef al DNA Marius Voineag motivul care a stat la baza deciziei.

DNA Ploiești s-a aflat, din 2020, sub comanda procurorului Cătălin Lefter, ultimul magistrat rămas la această structură de parchet din vechea gardă. Decizia desființării a fost luată oficial în urmă cu două săptămâni, însă Serviciul DNA Ploiești nu mai funcționează din 2017 – 2018, odată cu izbucnirea „scandalului Portocală”, regizat de Sebastian Ghiță și frații Andreea și Vlad Cosma, potrivit sursei citate.

Dosarele secrete de la DNA Ploiești

Structura Centrală de la București a preluat de la Ploiești, în 2018, majoritatea dosarelor de mare corupție aflate la acel moment în lucru în diferite faze de urmărire penală. Potrivit unor surse judiciare consultate de Libertatea, în perioada 2016-2017, DNA Ploiești urma să dea lovituri grele unor nume sonore din România, lucru care nu s-a mai întâmplat după decapitarea generată de scandalul Portocală. Pe listă figurau Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, și Patriarhul Daniel, șeful Bisericii Ortodoxe Române, scrie Libertatea.

Anchetele, care erau „in rem”, vizau fapte de evaziune fiscală, respectiv abuz în serviciu. Nici Mugur Isărescu, nici patriarhul Daniel nu au fost inculpați sau suspecți și nici nu au fost citați la Ploiești pentru audieri. O altă anchetă importantă o viza pe Elena Udrea, care a fost citată și audiată la DNA Ploiești în toamna anului 2016, în calitate de martor, într-un dosar privind finanțările partidelor politice. Potrivit surselor Libertatea, din datele pe care le aveau atunci procurorii de la Ploiești se contura un mare dosar de corupție, cu implicații la nivel înalt, care nu s-a mai concretizat niciodată cu inculparea vreunei persoane.

Citeste mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: