Ce așteptări au românii de la viitorul președinte: „Crește prăpastia dintre aceste două Românii”

Sursa foto: Pixabay

 

Invitat marți în emisiunea Puterea Știrilor, sociologul Dan Jurcan, director IRES, a vorbit despre așteptările pe care le au românii de la viitorul președinte. „Există români, destul de mulți, care vor pace cu orice preț”, a declarat Dan Jurcan, care a adăugat și că „există români care vor ca tot ceea ce s-a câștigat în ultimii 35 de ani să fie șters”.

„Crește prăpastia dintre aceste două Românii. Ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva este și din cauza noastră”

„Așteptările sunt diferențiate, pentru că România e fracturată în acest moment. Există români, destul de mulți, care vor pace cu orice preț, care vor ca naționalismul și românismul să fie singura valoare care să fie afirmată în societate și tot ceea ce s-a câștigat în ultimii 35 de ani să fie șters. Sunt cei care vor produse românești la raft, vor ca străinii să plece din țară, vor să pună mâna pe resurse, să fim noi stăpâni aici în țara noastră și așa mai departe. Și sunt români care se bucură că au existat 35 de ani de democrație, imperfectă, dar totuși o democrație în care am ales oameni politici. Oamenii politici nu pot fi diferiți de noi, sunt la fel de buni cum suntem și noi și chiar dacă i-am criticat și i-am înjurat de foarte multe ori, atât a putut societatea românească să ofere în acești ultimi 35 de ani.

Și poate ar trebui să ne întrebăm dacă nu cumva este și din cauza noastră, că stăm pe margine, criticăm, nu ne implicăm și așa mai departe. Deci există și acești români care își doresc să păstreze calea euroatlantică, care încă mai cred în valori și în democrații liberale, care vor să fie liberi, nu vor să experimenteze frica de a fi etichetați ca fiind etichetați ba dușmani ai poporului, ba anti-români. Și ei reprezintă o pondere semnificativă în acest moment. Este o lume fracturată și senzația pe care, personal, o am e că pe măsură ce trece timpul, prăpastia dintre aceste două Românii crește și viitorul președinte va trebui să facă pace și va trebui să ne unească într-un final în așa fel încât să trăim într-o lume mai bună și mai prosperă”, a declarat sociologul Dan Jurcan, director IRES.

Iohannis a demisionat. Ilie Bolojan devine președintele interimar al României

Amintim că judecătorii Curții Constituționale au stabilit în ședința de marți că funcția de președinte al României este vacantă în urma demisiei lui Klaus Iohannis, iar Ilie Bolojan va prelua interimatul la Palatul Cotroceni începând de miercuri, 12 februarie.

„Constată că vacanța funcției de președinte al României este o împrejurare care justifică interimatul în exercitarea funcției de Președinte al României, începând cu data de 12 februarie 2025”, se menționează în hotărârea definitivă și general obligatorie.

Judecătorii CCR au mai constatat că, potrivit Constituției, interimatul funcției de președinte al României se asigură de către președintele Senatului, Ilie Bolojan.

Decizia CCR va fi comunicată Parlamentului și Guvernului și se va publica în Monitorul Oficial al României.

Președintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, că se suspendă din partid, în condițiile în care va prelua funcția de președinte interimar al României.

Biroul Politic Național al PNL se va reuni în ședință, marți, la Palatul Parlamentului, de la ora 18, pentru desemnarea lui Cătălin Predoiu în funcția de președinte interimar al partidului, potrivit unui anunț al liberalilor.

 

Autor

  • Redactor-șef PS News, coordonează echipa de jurnaliști ai PS News din 2017. Are o experiență de peste 8 ani în presa online. Înainte de a intra în presă, a ocupat poziția de consilier parlamentar pentru 2 ani, în perioada 2013-2015. În aceeași perioadă a făcut parte din echipa de specialiști digitali ai unei mari corporații din Statele Unite ale Americii - Lotus Interworks. Este absolventă a Facultății de Științe Politice a Universității București și a unui master de Relații Internaționale și Studii Europene la aceeași facultate. Ulterior, a urmat și cursuri de prezentator TV la Academia „Studiourile Buftea”.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: